Cu ocazia Zilei de 8 Martie, elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială Liebling au oferit un moment artistic emoționant adresat celor 25 de bunici din cadrul Centrului de îngrijire al persoanelor în vârstă din cadrul Asociației Gerro – Pensiunea Amurgul din Buziaș.
Printr-o serbare în cadrul căreia au fost confecționate scrisori speciale pentru mame și bunici, recitate poezii dedicate mamei și cântece religioase, elevii au oferit bucurie și emoție bunicilor care i-au primit cu drag.
Din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit IOAN SELEJAN, toți beneficiarii centrului și personalul de îngrijire au primit o carte de rugăciuni, oferită prin intermediul doamnei prof. Buzatu Daniela Liliana, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Mulțumirile primite pentru acest dar duhovnicesc, deosebit de valoros și important, au fost cuprinse într-un buchet de lacrimi și emoții pe care le-am așezat în sufletele noastre, cu speranța și încrederea că astfel de momente pot aduce bucurie în viețile bunicilor noștri.
Doamna director Andreea Laetiu, alături de personalul din cadrul centrului, ne-au întâmpinat cu bucurie, iar beneficiarii au primit darurile pregătite de colectivul de cadre didactice de la Școala Gimnazială Liebling, sub coordonarea doamnei profesoare de Religie Mureșan Aneta și a domnului director Schneider Marius.
Florile, scrisorile, mesajele, darurile, iconițele și calendarele oferite de elevi și cadrele didactice au adus un zâmbet pe chipurile bunicilor și un gând spre copiii și nepoții dumnealor, care sunt departe, dar pentru care se roagă zi de zi Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului.
Elevii s-au bucurat de sfaturile și îndemnurile oferite de bunicile și bunicii din cadrul centrului, prin care au fost îndrumați să fie cuminți, ascultători de părinți, harnici, iar credința să le călăuzează pașii zi de zi, în tot ceea ce vor realiza.
Cu mulțumire și recunoștință pentru toate sfaturile oferite, elevii au promis că vor reveni și cu alte ocazii în care să aducă bucuria credinței și a comuniunii.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul parteneriatului educațional Școală-Biserică dintre Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Mitropolia Banatului, în cadrul activităților dedicate Anului omagial 2024: Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor șiAnul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
Bucuria a fost deplină și datorită faptului că această activitate a fost prezentată și propusă în cadrul cursului Învățarea centrată pe elevi și formarea competențelor specifice disciplinei Religie, susținut în perioada 16-23.02.2024, în care au fost inițiate și propuse la nivelul județului Timiș 10 proiecte speciale dedicate anului omagial 2024.
Doamna director ne-a invitat să revenim și cu alte ocazii, iar noi am promis că vom reveni. Vizita noastră s-a încheiat prin rostirea, cu toți cei prezenți, a rugăciunii Tatăl nostru, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru toate.


























































