Joi 23 mai, la Facultatea de Teologie din Timișoara a avut loc cursul festiv al anului IV, promoția 2020-2024.
De dimineață a fost săvârșită Sfânta Liturghie în capela Facultății de către mai mulți părinți profesori, în prezența domnilor profesori, a studenților și a invitaților.
În sala Rotonda a avut loc apoi cursul festiv, care a debutat cu cântarea Hristos a înviat! Au luat cuvântul pe rând: părintele conf. univ. dr. Constantin Jinga, șeful catedrei de Teologie ortodoxă, doamna decan prof. univ. dr. Dana Percec, părintele consilier lect. univ. dr. Nichifor Tănase de la Centrul eparhial și părintele lect. univ. dr. Alin Scridon, în calitate de tutore de an al promoției, care a susținut și cursul festiv. Cursul a subliniat necesitatea unei mărturisiri permanente a credinței în raport cu lumea și cu așteptările ei.
Înainte de intonarea imnului Gaudeamus igitur, a avut loc ceremonia de predare a cheii facultății, de la studentul anului IV, Marius Ilie Ștefănescu, la studentul anului III, Lucian Mihai Coșnete.
După aceste momente desfășurate la sediul facultății, părinții și domnii profesori, împreună cu absolvenții l-au vizitat pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, la reședința mitropolitană. Chiriarhul i-a binecuvântat pe absolvenți și le-a făcut bune urări pe calea slujirii Domnului nostru Iisus Hristos.
Aceasta este a 28-a promoție a Facultății de Teologie din Timișoara, care a împlinit anul trecut 30 de ani de activitate neîntreruptă. De asemenea, Universitatea de Vest din Timișoara aniversează, anul acesta, 80 de ani de la semnarea decretului regal de înființare.
































































