Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului în perioada 1 martie – 29 martie se vor desfășura la Timișoara ciclul de conferințe prepascale sub genericul: Unitatea credinţei în Duhul Sfânt.
Prima conferința din acest an a avut loc joi, 1 martie, la Centrul Eparhial în biserica cu hramul Învierea Domnului din incinta Centrului. Aceasta a fost susținută de către pr. Lect. dr. Daniel Enea și a avut ca temă Sfântul Ioan Casian, mărturisitor şi apărător al unităţii de credinţă.
Au participat preoți, profesori și studenți ai Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara. Fiecare conferință va fi însoțită de imnuri adecvate perioadei Postului Mare, în interpretarea corului Facultății de Teologie.
Următoarea conferință va avea loc pe data de 8 martie, avându-l ca invitat pe pr. lect.dr. Adrian Covan care va susține tema: Unitataea Bisericii în viziunea Sfântului Apostol Pavel: un itinerar doctrinar şi pastoral.
Aceste întâlniri sunt organizate de specializarea Teologie Ortodoxă a Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest – Timișoara și Asociația Studenților Creștini Ortodocși, Filiala Timișoara.





















































