Debutul cursurilor pentru obținerea gradelor profesionale în preoție

Luni, 20 septembrie 2021, au început cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție (definitivat și gradul II). Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișorei și Mitropolitul Banatului s-au înscris 27 de cursanți, care au venit din eparhiile Mitropoliei Banatului, respectiv, Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Aradului și Episcopia Caransebeșului.

Aceste cursuri au menirea de a informa clericii care sunt la începutul activității lor, asupra problemelor importante de pastorație, de exegeză biblică și de liturgică, precum și de a-i ajuta cu informații noi, cu deprinderi noi pentru a avea o activitate pastorală mai eficientă și mai aplicată în rândul credincioșilor, care se confruntă astăzi cu probleme din ce în ce mai diverse.

Pe lângă subiectele deja obișnuite, liturgică, exegeză biblică, legislație și tipic bisericesc, Teologie pastorală, există și o cerere de subiecte stabilite prin programa Sfântului Sinod, care privesc biotehnologiile și bio-ingineriile actuale, complicațiile pe care le-a adus în viața bisericească pandemia de Covid și toate aspectele acestea contemporane, care adeseori îngreunează o activitate pastorală eficientă a preoților în parohii.

Cursanții s-au arătat deosebit de interesați de toate aceste informații, iar părinții profesori, care susțin cursurile vor răspunde la toate întrebările și nedumeririle acestora legate de temele abordate. Totodată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan avem în vedere și aspectele de natură practică; fiecare zi de curs începe cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia câțiva preoți au fost rânduiți în sobor pentru  slujirea Sfintei Liturghii, iar ceilalți stau la strană și dau obișnuitele răspunsuri liturgice.  Tocmai ca aceștia să aibă și experiența nu doar de a săvârșit Sfânta Liturghie, dar și de a participa la Sfânta Liturghie din postura credincioșilor, o experiență care îi ajută să înțeleagă, care este necesitatea slujirii și dacă au anumite abateri să și le corecteze.

Aceste întâlniri au și scopul de a întări comuniunea și frățietatea dintre preoți, mai ales că avem cursanți din trei eparhii din Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Aradului și Episcopia Caransebeșului, care vor interacționa și vor face un schimb de experiență și de informații, având în vedere că mulți dintre ei își desfășoară activitatea în contexte pastorale diferite, unii în mediul rural, alții în mediul urban,  unii sunt preoți de caritate, alții sunt preoți care predau și Religie în școli. De aceea această diversitatea a experiențelor și activităților pastorale și clericale, îi va ajuta pe cursanți să se apropie mai mult unul de celălalt, să își cunoască activitatea, să și-o aprecieze, și mai ales să-și ofere sprijin unul altuia, și să lege relații de colegialitate și prietenie.  

Cei mai mulți dintre părinții profesori care vor susține cursurile sunt cadre didactice universitare a Facultății de Teologie din Timișoara, însă sunt și părinți profesori din Arhiepiscopia Aradului și din Episcopia Caransebeșului.

În Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea nr. 1199/2008, se menţionează că obţinerea gradului definitiv este obligatorie pentru personalul clerical, şi se obţine prin cursuri şi prin examene speciale de definitivare, la minim 2 ani şi cel mult 5 ani de la titularizarea pe post, prin hirotonie. De asemenea, potrivit art. 125, alin. 1, din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, obţinerea gradelor profesionale (definitiv, II şi I) este obligatorie, ca formă continuă de perfecţionare a pregătirii clerului.

Comments are closed.