Debutul Festivalului coral internațional Vox Mundi, la Timișoara

Pe data de 24 mai, a debutat la Timișoara Festivalul coral internațional de muzică modernă și contemporană VOX MUNDI, ediția a III-a. An de an Arhiepiscopia Timișoarei și Fundația Culturală Kratima din Timișoara se străduie să aducă acest festival la un nivel mai înalt, spre a redescoperi dragostea față de cântul coral, dat fiind că,  astăzi mai mult ca oricând se impune reluarea activităților corale atât la biserică, cât și în alte medii ale  societății românești, întrucât, nu mai există acea solidaritate de altă dată, când la vechile șezători ale satului nostru se ascultau cântecele, doinele și poveștile preluate din generație în generație de către copii și nepoți, pe care le completau după imaginația și sensibilitatea lor, ca apoi să le spună mai departe cât mai frumos. Aceste realități au contribuit în mare măsură la păstrarea limbii române și a ființei naționale, pentru ca acum să putem vorbi de  100 de ani de la Marea Unire.

Prima zi a festivalului Vox Mundi a adus în atenția publicului Conferința de presă Workshop de jurnalism cultural cu Antoine Pecqueur, MEZZO TV, eveniment ce s-a derulat la Sala CEDO, de la Camera de Comerț și Industrie din Timișoara.

Apoi, de la ora 18,00 la Colegiul Național de Artă Ion Vidu a avut loc Concertul aniversar „Lebedele” – 50 de ani de existență, dintre care 30 de ani cu Prof. dr. Maria Gyuris la pupitrul dirijoral. În sala arhiplină elevi, studenți, profesori, părinți, au aplaudat prestația muzicală a corurilor pregătite cu multă dăruire și profesionalism de dirijoarea Maria Gyuris. Au fost momente emoționante în sală, când foste componente ale corului s-au alăturat corului de pe scenă, cântând împreună câteva din piesele corale din repertoriul tradițional românesc. De asemenea, corul a interpretat și lucrări ale compozitorului și dirijorului timișorean Remus Georgescu, prezent în sală, și care a aplaudat la scenă deschisă interpretarea de excepție a corului.

La finalul concertului pr. Zaharia Pereș, consilier eparhial a oferit în semn de prețuire dnei dirijor Maria Gyuris o plachetă aniversară din partea Arhiepiscopiei Timișoarei și a Asociației Culturale Kratima din Timișoara.

Festivalul Vox Mundi va continua și în următoarele zile, când pe scena timișoreană vor evolua și alte coruri invitate din Finlanda, Spania, Polonia, dar și invitații speciali, corurile Sound și Madrigal. 

Acest eveniment este posibil prin buna colaborare dintre Arhiepiscopia Timișoarei și Fundația Culturală Kratima și cu sprijinul Primăriei Timișoara.

 

 

 

 

 

Comments are closed.