În Duminica a 3-a după Paști, a Mironosițelor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, oficiată de pr. Timotei Anișorac, vicar eparhial, alături de preoții și diaconii catedrali.
Frumusețea slujbei a fost sporită de cântările corului Catedralei Mitropolitane, condus de teologul Bogdan Mureșan. La ceasul rânduit, mulțimea de credincioși a primit cu evlavie Sfânta Împărtășanie.
Spre finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Ioan a sfințit cele 16 icoane ale sfintelor femei de neam român (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).
În cuvântul de învățătură rostit, Chiriarhul a explicat fragmentul evanghelic al Duminicii, în care sunt pomenite și cinstite femeile purtătoare de mir, care au dat lumii vestea învierii din morți a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ierarhul a evidențiat rolul curajos și credincios al femeilor mironosițe, care, în ciuda fricii și a incertitudinii, au venit cu miruri să ungă trupul lui Iisus, demonstrând devotament și dragoste profundă. „Ele căutau moartea, un trup mort, dar au găsit Învierea”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
În cuvântul arhieresc s-a amintit și despre recentele canonizări aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, 16 femei sfinte din istoria neamului românesc, printre care soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare, de la Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu până la monahia Antonina de la Tismana și Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi. Au fost menționate biografiile și faptele lor exemplare, precum și contextul istoric, subliniindu-se simplitatea și dedicația lor spirituală, care au contribuit la păstrarea credinței și a vieții morale în neamul românesc.
Părintele Mitropolit Ioan a amintit momentul în care a întâlnit-o pe Maica Antonina de la Tismana la mănăstire, aceasta rugându-se cu mult sârg din Psaltire.
„Într-o zi, când urcam spre mănăstire, am văzut-o purtând o punguță, nu știam ce are în ea, iar pe braț avea o secure și o funie. Mergea în pădure să aducă lemne, ca să poată face focul pentru hrana ce trebuia dată animalelor de care avea grijă în mănăstire. Și am oprit-o în mijlocul drumului și am văzut că, de data aceasta, nu scotea din pungă nimic să-mi dea. Și am întrebat-o: «Ce ai acolo de nu vrei să-mi dai?». A tras punga la spate și n-a vrut să mi-o arate, dar eu tot am insistat. Până la urmă, a desfăcut punga. Era Psaltirea. Mergea prin pădure și citea din Psaltire, căci aproape că o știa pe de rost. Fericit este omul care a învățat să citească Cuvântul lui Dumnezeu. Vă îndemn și pe frățiile voastre, care aveți Sfânta Scriptură acasă, să citiți din Psaltire, ca să ajungeți, să ajungem cu toții, într-o zi, icoane vii în Împărăția lui Dumnezeu”, a mărturisit Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.
Predica s-a încheiat cu o reflecție îngrijorătoare asupra statisticilor contemporane privind violența domestică, în special asupra crimelor împotriva femeilor din România, și cu un îndemn la pace, la respect pentru familie și la protejarea mamelor și soțiilor, ca temelie a continuității neamului.
Ierarhul a amintit exemple dramatice menite să conștientizeze gravitatea fenomenului, învățăturile finale fiind apeluri la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, a păcii și a dragostei, ca soluții pentru vindecarea persoanelor și a întregii societăți.
„Iubite surori și iubiți frați! Fiți lumina lumii, fiți mângâiere. Revărsați mireasma Cuvântului lui Dumnezeu în familie și în societate. Ne rugăm lui Dumnezeu să fie pace în țară, pace în inimă și în familie. Duceți aceste 16 chipuri de sfinte femei acasă, ca să vă fie de mare folos în viața duhovnicească, și răspândiți mireasma Învierii în viețile frățiilor voastre”, a spus Părintele Mitropolit Ioan.








































































