Duminica a III-a după Paști sărbătorită la catedrala mitropolitană

DSC_0397 (Large)În Duminica a III-a după Sfintele Paști, a Mironosițelor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a oficiat Sfânta Liturghie la catedrala mitropolitană din Timișoara alături de un ales sobor de preoți și diaconi. Pericopa evanghelică a duminicii a fost explicată de către Părintele Mitropolit Ioan, care a spus: „Pentru credința nestrămutată a femeilor mironosițe, Hristos le-a dat prima bucurie adevărată pe pământ, prin acest cuvânt: Bucurați-vă! Deschiderea mormântului în care a fost pus Domnul arată că ni s-a deschis şi nouă uşa, pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţia celor vii, pentru a intra la Cina marelui ospăţ al Mirelui Hristos, biruitorul iadului şi al morţii”.

De asemenea, în seara zilei de duminică, în același locaș, a avut loc sărbătorirea Zilei Familiei, eveniment organizat de către Arhiepiscopia Timişoarei și Societatea Femeilor Creştin-Ortodoxe din Timişoara, la care au fost invitate peste 100 de familii creştine ortodoxe din eparhie.

Invitatul special al serii duhovnicești a fost Înaltpreasfinția Sa, care a adresat un cuvânt celor prezenți despre pericolul în care se află familia creștină astăzi. „Familia este în mare primejdie, și de aceea încercăm prin Biserică, să atragem atenția și să sprijinim familia. Chiar zilele acestea, ne-am propus, și vom construi câteva case pentru familii cu mai mulți copii. Am găsit familii cu 8 copii, unde casa se prăbușește pe ei și am hotărât, să ajutăm cu fapta. Prin hrana și îmbrăcămintea care o dăm semenilor noștrii aflați în nevoi, Domnul ni le va socoti ca mir de mironosiță adusă la mormântul Său”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.

ziuafamiliei_la catedrala

După oficierea Acatistului Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, au fost citite rugăciuni pentru familie, apoi grupul vocal al Societăţii Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara au interpreta un repertoriu alcătuit din piese și cântări religioase. La final familiile inviatate au primit în dar, cu autograf, cartea “Pe cărarea Raiului” a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan Selejan.

DSC_0395 (Large) DSC_0396 (Large) DSC_0403 (Large) DSC_0404 (Large) DSC_0410 (Large) DSC_0414 (Large) DSC_0419 (Large) DSC_0421 (Large)

Comments are closed.