În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul studenților timișoreni, participând la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în biserica „Bunavestire”, situată în campusul universitar. La slujbă au participat cadre didactice universitare, studenți și numeroși credincioși bănățeni. Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul studenților din parohie.
După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Banatului a rostit un bogat cuvânt de învățătură, în care a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice din Duminica a 4-a a Postului Mare, ce relatează despre vindecarea fiului lunatic.
Cu această ocazie, Chiriarhul a subliniat semnificația contextului în care Mântuitorul Hristos săvârșește această minune. „Vindecarea acesta s-a petrecut imediat după Schimbarea la Față a lui Hristos pe Muntele Taborului. Evanghelistul Marcu consemnează că Hristos, după Schimbarea Sa la Față, a coborât la poalele Muntele Taborului, cu cei trei Apostoli, unde au întâlnit o mulțime de oameni care se sfădeau. Printre aceștia era și un tată care avea un copil mut. Nu știm dacă omul acela era din satul situat la poalele muntelui, sat în care a trăit Debora, femeie judecător în jurul anului 1000 î.Hr. sau venise din depărtare să își aducă fiul la Hristos. Așadar, omul acesta a venit prima dată la Hristos, dar nu L-a găsit în sat, pentru că Hristos era în Rai cu Tatăl și cu cei trei Apostoli. Pe Hristos nu Îl găsim în altă parte, decât în casa Tatălui, în Rai. Negăsindu-L pe Hristos în sat, bărbatul a apelat la Apostoli ca să îi vindece copilul, dar aceștia nu au reușit. Prin urmare, coborând Hristos din Rai, El a ajuns în satul Daburia, satul Deborei, unde întâlnește pe fiul demonizat și unde oamenii se sfădeau, uitând de Dumnezeu. Putem înțelege că satul Daburia preînchipuia iadul și pe diavol care dorește să ne dezlipească mintea și inima de Dumnezeu, boicotând planul divin de mântuire. Cel ce nu se roagă este un om mut! Se pare că astăzi trăim într-o lume a muților. Cu toate că este atât zgomot pe pământ, totuși pământul pare a fi o planetă mută, căci, arareori, se mai ridică un pâlc, o flacără de rugăciune către Dumnezeu. Deci, Hristos alături de Tatăl coboară în acest iad, acolo unde oamenii nu se mai iubesc, ci se sfădesc unii cu alții, dând vina unul pe altul. Prezența lui Hristos vine să restabilească ordinea firească din om și să redea sănătatea persoanei umane”, a menționat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.
După cuvântul de învățătură, părintele paroh Marius Ioana a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, pentru binecuvântarea și bucuria adusă studenților și credincioșilor Parohiei Timișoara – Zona Pârvan cu prilejul acestei prime vizite pastorale.
***
Prăznuirea liturgică a Sfântului Ioan Scărarul în Duminica a patra din Postul Mare este întâlnită episodic în secolul al XIII-lea şi nelipsită începând cu secolul al XV-lea. Această consacrare este motivată şi de faptul că, odată cu începutul Postului Mare, atât în mănăstiri, cât şi în bisericile parohiale se citea foarte des din lucrarea sa fundamentală, intitulată „Scara Raiului” sau „Scara dumnezeiescului urcuș”. În această carte, de la care își trage și numele, Sfântul Ioan descrie principiile vieții creștine, arătându-ne cum trebuie să ne eliberăm de patimi şi să dobândim virtuţile. Din perspectiva acestei lucrări, viața duhovnicească este prezentată sub forma unei scări cu treizeci de trepte. Metafora Scării divinei ascensiuni, asemănătoare cu cea din viziunea patriarhului Iacov (Facere 28, 12-13), este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția Cerurilor, începând cu renunțarea de la lucrurile lumești, efemere, și până la trăirea prezenței depline a lui Hristos în Împărăția eshatologică. Prin urmare, prăznuirea lui la începutul celei de-a doua jumătăți a postului, ne aduce în atenție atât icoana de sfințenie la care trebuie să ajungă orice făptură umană, cât și modalitatea de a dobândi viața veșnică.
Imaginea scării este deosebit de grăitoare, întrucât poate reprezenta viaţa fiecăruia dintre noi, iar treptele ei pot reprezenta manifestarea conştiinţei prin curăţirea de păcate. Integralitatea ființei își desăvârșește, prin mișcarea pe scară, locul și locuirea în axis mundi, după cum denumește Mircea Eliade acel punct de simetrie și tangență ontologică între niveluri diferite de realitate, care face posibilă situarea omului, în raport cu ipostaza sa sacră de imago Dei, în centrul cerului și a pământului. Drumul către acest centru de coincidență al lumii și al ființei este aspațial, atemporal și adimensional, putând fi descoperit și reperat peste tot, în orice orizont periferic, reunind dimensiuni contradictorii și depășindu-le asimptotic: jos și sus, orizontal și vertical, exterior și interior. Omul, chip al lui Dumnezeu și inel de legătură între lumea celestă și lumea terestră, prin transfigurarea creaturalității sale, poate restaura unitatea dintre cele două lumi.
***
Nu se cunoaște exact anul nașterii Sfântului Ioan Scărarul, dar cei mai mulți cercetători sunt de părere că s-ar fi născut în jurul anului 580, întrucât numai așa se explică absenţa lui între monahii sinaiţi, întâlniţi de Ioan Moshu cu prilejul călătoriei sale la Muntele Sinai şi descrişi în lucrarea sa „Livada duhovnicească”. Este apriat faptul că a fost contemporan cu Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662). Sfântul Ioan a realizat o sinteză ascetică a ceea ce Sfântul Maxim Mărturisitorul a formulat dogmatic. La vârsta de 16 ani intră în monahism, fiind ucenicul părintelui Martirie, din Muntele Sinai. Când a împlinit vârsta de 20 de ani a fost tuns în monahism. După moartea avvei Martirie, Sfântul Ioan s-a decis să urmeze calea eremitică, urmând un stil de viață auster. Potrivit monahului Daniil Raiteanul, la 35 de ani, Sfântul Ioan Scărarul s-a retras în Pustiul Thola, aflat la aproape 8 km de Mănăstirea Sinai. Dedicându-se studiului Sfintei Scripturi, dar și scrierilor Sfinților Părinți, Sfântul Ioan ajunge unul dintre cei mai învăţaţi monahi ai timpului său. De aici şi supranumele de „Scolasticul” (învăţătorul). Sfântul Ioan Scărarul a trecut la cele veșnice în ziua de 30 martie 649, în Muntele Sinai.
Imagine și text: Răzvan Fibișan
