Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, duminică, 5 iulie, biserica parohială „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Ghiroda Veche a găzduit o acțiune de promovare a programelor de studii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele protopop Caius Andrașoni și părintele Ionel-Ciprian Cristea, alături de oaspeții de la facultate, părintele conferențiar Gavril-Ioan Trifa și părintele conferențiar Alin-Cristian Scridon. Evenimentul a adus împreună teologia academică și comunitatea locală, într-o atmosferă de sărbătoare.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Gavril-Ioan Trifa, care, pornind de la Evanghelia vindecării demonizaților din ținutul Gadarenilor, a oferit o profundă lecție de viață, de mare actualitate, subliniind faptul că sufletul și libertatea unui singur om valorează mai mult decât orice avere materială din lume. Părintele profesor a atras atenția asupra capcanei în care au căzut locuitorii acelui ținut, care L-au alungat pe Iisus din cauza pierderilor materiale suferite, arătând că egoismul și atașamentul exagerat față de bunurile trecătoare ne pot îndepărta de Dumnezeu. Totodată, a transmis un puternic mesaj de speranță, evidențiind că binele are întotdeauna putere asupra răului și că Dumnezeu nu abandonează niciodată pe nimeni, indiferent cât de izolat sau de căzut ar fi.
La finalul slujbei, părintele Alin-Cristian Scridon a prezentat oferta educațională a Catedrei de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității de Vest din Timișoara și a vorbit despre importanța unei pregătiri academice solide, aflate în deplină armonie cu viața duhovnicească. Într-un moment deosebit de emoționant pentru cei prezenți, părintele Scridon a evocat istoria învățământului teologic din Banat și a oferit drept exemplu de reușită câțiva absolvenți de elită proveniți din Parohia Ghiroda Veche, care au făcut cinste comunității prin activitatea și mărturia lor.
Această împreună-slujire a demonstrat, încă o dată, că teologia nu este doar o disciplină academică, ci o realitate vie, strâns legată de viața Bisericii, reprezentând totodată o valoroasă oportunitate de formare pentru tinerii care doresc să răspundă provocărilor lumii contemporane.






















































