Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în aceste zile a avut loc, la Facultatea de Teologie din Timișoara, prima sesiune de licență din acest an.
Astfel, luni, 13 iulie, s-a desfășurat, la sediul facultății, proba scrisă a examenului de licență la disciplina Teologie dogmatică și simbolică. La aceasta au participat absolvenții promoției 2022–2026, precum și absolvenți ai promoțiilor anterioare.
Subiectul probei a fost „Sfânta Scriptură – alcătuire și semnificație”, iar comisia de examinare i-a declarat admiși pe toți candidații.
Miercuri, 15 iulie, a avut loc susținerea publică a lucrărilor de licență, elaborate sub coordonarea cadrelor didactice ale facultății. În urma evaluării, toți candidații au fost declarați promovați.
După încheierea examenului, în capela facultății a fost oficiată o slujbă de mulțumire de către părintele ierom. lect. dr. Rafael Povîrnaru, duhovnicul facultății, în prezența cadrelor didactice și a noilor absolvenți. Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe Române, aceștia au depus jurământul de credință față de Biserică, ierarhie și instituția de învățământ pe care au absolvit-o.
La final, părintele lect. dr. Daniel Enea, tutorele promoției, le-a adresat absolvenților un cuvânt de îndrumare, îndemnându-i să păstreze cu fidelitate jurământul rostit și să-l facă roditor pe tot parcursul vieții lor.
Menționăm că anul acesta a finalizat studiile teologice în cadrul acestei instituții de învățământ, cea de-a 29 -a promoție, începând din anul 1997.




















































