Examen și colocviu pentru gradul I în preoție, la Centrul eparhial din Timișoara

Luni, 3 noiembrie 2025, la Centrul eparhial din Timișoara, Bdul C.D. Loga nr. 7, în clădirea nouă, Sala cu vitralii, s-a desfășurat sesiunea de susținere a lucrărilor pentru obținerea gradului I în preoție, urmată de prezentarea proiectelor de cercetare pentru candidații care se pregătesc să susțină lucrările în anul viitor.

În total, 18 candidați au susținut lucrările pentru obținerea gradului I, provenind din Arhiepiscopia Timișoarei (7), Arhiepiscopia Aradului (7) și Episcopia Caransebeșului (4). Lucrările clericilor au abordat o gamă largă de teme teologice și pastorale, de la problematici dogmatice, istorice și liturgice, până la subiecte cultural-misionare, social-filantropice și aspecte de drept bisericesc, reflectând preocuparea Bisericii pentru formarea continuă a slujitorilor săi.

Totodată, 9 preoți au susținut colocviul de admitere pentru gradul I, 4 din Arhiepiscopia Timișoarei, 2 din Arhiepiscopia Aradului și 3 din Episcopia Caransebeșului. Aceștia vor elabora lucrările de cercetare pe parcursul unui an, sub îndrumarea unui profesor de specialitate.

De față au fost Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, părintele consilier Mircea Szilagyi și comisia profesorală de la Facultățile de Teologie din Timișoara și Arad.  Părintele Mitropolit a subliniat necesitatea ca studiul teologic să continue și la nivelul parohiilor, punându-se un accent deosebit pe aprofundarea Sfintei Scripturi, esențială pentru formarea și viața clericilor.

Tematica și bibliografia lucrărilor, aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, au fost stabilite împreună cu profesorii coordonatori și au fost avizate de Sinodul Mitropolitan, în conformitate cu cerințele metodologice pentru obținerea gradelor profesionale în preoție.

Comments are closed.