Astăzi, 29 noiembrie, la Centrul de informare turistică de pe strada Alba Iulia din Timişoara, a avut loc vernisajul expoziției de fotografie cu tema: ,,Lemnul de dincolo de cer”, cu bisericile de lemn din zona Făgetului.
Din încredințarea Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului la acest eveniment a participat pr. Zaharia Pereș, consilier eparhial la sectorul Cultural. La deschidere au susținut alocuțiuni conf. Univ. Dr. Claudiu Arieșan, de la Universitatea de Vest din Timișoara, Adrian Negoiță, consilier județean și prof. Camelia Mingasson, președintele Fundației Culturale Kratima.
În cadrul întâlnirii a fost prezentat și filmul documentar „Lemnul – dincolo de cer” realizat de Mihai Pinti de la TVR Timişoara în colaborare cu Arhiepiscopia Timişoarei, respectiv redactorul Irina Arieșan, în care s-a adus în atenție aceste vetre de credinţă românească pentru a se găsi noi alternative de restaurare şi conservare ale acestora, cu scopul de a fi introduse intr-un circuit turistic de promovare a Banatului.
Ridicate încă din Epoca medievală, multe astfel de bisericuțe au rezistat până în zilele noastre. Se întâlnuesc în toate regiunile istorice ale țării și constituie prototipul artei populare în lemn al epocii în care au fost construite. Elemente de patrimoniu cultural material de o valoare incontestabilă, bisericile de lemn din zona Făgetului rămân, însă, ascunse de ochii vizitatorilor, din cauza lipsei infrastructurii turistice.
Proiectul „Lemnul de dincolo de cer” vine în întâmpinarea nevoii de recuperare a memoriei locale, de conștientizare și apreciere a identității locale și a patrimoniului cultural local printr-un demers adaptat prezentului si prin mijloace actuale.
În cadrul întâlnirii corul studenților Facultății de Teologie din Timișoara, condus de diac. Asist. Univ. Dr. Ion-Alexandru Ardereanu a susținut un recital de colinde românești.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, Arhiepiscopiei Timișoarei și Fundației Culturale Kratima din Timișoara. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 29 noiembrie – 29 decembrie 2017.