Expoziție de icoane la Muzeul Satului Bănățean

În ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, 5 decembrie 2024, la Muzeul Satului Bănățean a fost vernisată cea de-a III-a ediție a expoziției de icoane și obiecte bisericești. Expoziția a fost onorată de un număr mare de timișoreni, preoți, oameni de cultură, studenți la teologie, dar și clerici din Episcopia Dacia Felix.

Din partea Centrului Eparhial, părintele Nichifor Tănase, consilier eparhial pentru sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. De asemenea, acesta a apreciat contribuția muzeografilor de la Muzeul Satului Bănățean care, împreună cu clericii din Arhiepiscopia Timișoarei, au realizat această expoziție inedită.

La deschiderea evenimentului au susținut alocuțiuni: Alin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș; conf. univ. dr. Dorel Micle, directorul Muzeului Satului Bănățean; arhimandritul Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei; părintele Alin Scridon, parohul bisericii din incinta Muzeului Satului; Emilian Popa, muzeograf și organizator al expoziției și părintele Costel Paulescu de la parohia Cuvin din Serbia.

Expoziția cuprinde icoane realizate pe sticlă, lemn și suport metalic, obiecte de patrimoniu bisericesc provenite atât din colecția muzeului, cât și din parohiile Topolovățu Mare, Chizătău, Belinț și Cuvin, Serbia. Printre acestea se numără veșminte preoțești, Sfânta Scriptură, cruci și diverse obiecte liturgice, utilizate în momente esențiale din viața creștinilor, de la naștere până la trecerea în veșnicie. Multe dintre aceste obiecte de cult, adevărate comori ale Ortodoxiei, au o vechime de cel puțin două secole și reflectă continuitatea rugăciunii și spiritualității în Banatul istoric.

La finalul vernisajului, studenții teologi din anul III au interpretat un buchet de colinde tradiționale, marcând astfel apropierea sărbătorii Nașterii Domnului.

Expoziția poate fi vizitată la Casa Națională din incinta Muzeului Satului Bănățean până la jumătatea lunii ianuarie a anului viitor.

Comments are closed.