Luni, 23 septembrie a.c., la Iulius Mall din Timișoara a avut loc vernisarea expoziției „Splendoarea clipei” realizată de elevi, foști și actuali, ai Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara, coordonați de prof. Dr. Linda-Saskia Menczel. Cu acest prilej au fost selectate peste 260 de lucrări realizate de acești liceeni în cadrul programului ArtHubLTO.
Din partea Centrului eparhial au fost prezenți la eveniment pr. Ionel Popescu, vicar eparhial și pr. Nichifor Tănase, consilier eparhial, care au transmis binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan și au privit cu admirație rodul creator al acestor tineri, văzând în munca și creativitatea lor nu doar o simplă îndeletnicire, ci un dar pus în slujba frumuseții, o lumină ce dezvăluie prin fotografie taina creației și a sufletului.
Au mai fost prezenți prof. Adela Panait, directorul Liceului Sf Antin, pr. Daniel Hlodec, directorul adjunct al liceului, precum și alți invitți și sponsori. Moderatorul întâlnirii a fost artista Linda-Saskia Menczel, artist plastic și profesor de arte la Liceul Sf Antim din oraș.
Tinerii artiști vin în fața publicului timișorean cu o selecție de lucrări de fotografie, toate realizate cu ajutorul telefonului mobil. Îndrumați de dna profesoară Menczel, elevii învață că telefonul poate fi utilizat în mod creativ și pedagogic. În acest mod elevii învață să observe și să promoveze frumusețea, valoarea estetică şi comunicatorie a lucrurilor simple.
„Fotografia digitală oferă tinerilor mai puțin înzestrați cu răbdare și aptitudini native artistice, abilitatea de a produce o lucrare de artă cu mesaj și valoare estetică în același timp. La început captarea imaginii se face rapid și impulsiv, însă imediat putem analiza împreună rezultatul final al fotografiei, elevul putând remedia cu ușurință compoziția, claritatea, cromatica sau chiar subiectul ales. Apoi, cu puțină experiență, tânărul artist fotograf, nu se mai grăbește, ci ia în considerare anumite elemente de limbaj plastic, încearcă mai multe unghiuri, variante de editare, recompune subiectul pentru a schimba starea pe care imaginea o va crea. Fotografia este o extensie contemporană a noțiunii lui Leonardo da Vinci de Saper – Vedere (arta de a vedea cu atenție şi sensibilitate realitatea într-un mod original). Captarea clipei într-un mod estetic, unic şi irepetabil, poate revela miracolul lumii, frumusețea creației şi bucuria de a trăi”, a precizat prof. Dr. Linda-Saskia Menczel.
Experimentele elevilor cu arta fotografică au început în anul 2021, în cadrul programului ArtHubLTO, inițiat de catedra de arte, finalizat cu un album de artă.
****
Catedra de arte a Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara, a inițiat un proiect care să prezinte telefonul mobil ca unealtă artistică, prin care se pot crea imagini estetice deosebite. ArtHuB LTO a început în anul 2021, atunci când o parte din învățământ s-a desfășurat online. Lecțiile de fotografie şi editare, au avut loc în timpul orelor de educație plastică, dar şi în mediul informal, prin coordonarea individuală din partea profesoarei de arte. Atelierul vizual este centrat pe individ, cu fiecare elev se lucrează on și offline, diferențiat și separat. Finalitățile includ participarea la expoziții și concursuri, organizarea expozițiilor și proiectelor colective, editarea de albume de artă.
Poate pare un moment prea scurt, acela de a apăsa un buton, şi a capta o imagine. Însă odată cu experiența, elevii îşi pregătesc tot mai mult cadrele, studiază tot mai adânc compoziția, şi petrec mai mult timp pentru a edita imaginea fotografiată. Oarecum contraintuitiv, studiul fotografiei generează răbdare și atenție la lumea în care trăim.
Atenția acordată detaliilor care ne înconjoară, ne liniștesc tumultul gândurilor și ne oferă tihna de a vedea frumusețe în orice aspect al lumii. Un obiect vechi și ruginit conține istoria sa și oamenii care l-au atins. Un lucru aparent banal, o pană căzută pe iarbă, un nor care obturează soarele amiezii, sau mâna îmbătrânită a bunicii, se transformă, prin fotografie, în ode ale vieții.
În 2022 rezultatele studiilor de imagine digitală din gimnaziu și liceu au luat o formă analogică, fiind publicat volumul „Miracolul Clipei” (editura Eurostampa 2023). Acest proiect pilot a asigurat unui număr de 56 de tineri creatori intrarea în Biblioteca Naţională a României, ca autori publicați. Albumul de artă a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale Ioan Selejan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului şi se bucură de prefaţa semnată de Pr. Constantin Necula, în care Părintele-profesor spune următoarele: „Sentimentul meu, privindu-le opera, este acela că ne aflăm în zorii Învierii și niște Îngeri, acești Îngeri, au căutat să surprindă în lucirea dintâi a veșniciei Luminii celei necreate straiele lumii ce-și așteaptă restaurarea. Nu priviți numai spre chipuri, ci și spre ochii care văd chipurile, nu doar spre obiecte ori peisaje, ci spre ochii care au privit pentru noi obiectele și peisajele […..] Nici o scădere de exigență. Un imn acatist de splendoare. Nu că s-au așezat pe ei în luciditatea imaginii, ci ne-au redăruit posibilitatea de a ne re-vedea statura de oameni ai lui Dumnezeu. Se pare că tot ce începe prin joc copilăresc– ca în Betleemul de odinioară – biruiește moartea. Într-o Țară căreia i se cântă de ani buni prohodul educațional, să reușești să redai luminii Lumina e o biruință. Volumul-album de izbucniri de inteligență și har – ne prezintă miracolul clipei și ne întreabă, fără pic de ostentație: Cine, Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Ochii-Îngeri ne-au aflat răspunsul. Să-l primim, precum și este….”.
Arta fotografiei implică oprirea din vâltoarea informațională şi decuparea unui moment, al unui fragment din realitate, de obicei banal, şi a-l ridica la nivel de artă, a vedea frumusețea, valoarea estetică şi comunicatorie a lucrurilor simple. Oprirea din vâltoare este deja un mare pas către introspecție, iar introspecția este fundamentală în creșterea calității vieții. Studiul imaginii are deci, o valență în creșterea personală. A te opri să vezi, să înțelegi, să interpretezi, a devenit pentru tânăra generație un efort. Răgazul și atenția sunt atacate de viteza crescândă a lumii înconjurătoare. A studia și în special a capta și prelucra imagini, educă capacitatea de atenție și ieșirea temporară din ritmul cotidian, atât de necesare sănătății psihice, dar și a ieșirii din sine către comunitate. În același timp, imaginea educă capacitatea de a extrage și sublinia esențialul, mesajul și frumusețea din orice moment cotidian.