În seara zilei de marți, 19 iulie, în mansarda Bastionului Theresia, a avut loc vernisajul expoziției jubiliare „Timișoara 1716. Începuturile unui oraș european”. Eveniment de mare încărcătură istorică pentru destinul Timișoarei, această expoziție a fost realizată sub coordonarea Muzeului Național al Banatului și colaborarea Mitropoliei Banatului, Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara și a mai multor instituții din municipiu și județ.
Expoziția dedicată celor 300 de ani de la eliberarea Timișoarei de sub stăpânirea otomană, prezintă aspecte ale prezenței otomane în orașul de pe Bega, asediul cetății turcești de către armata habsburgică condusă de Eugeniu de Savoya. Expoziția dezvăluie primele decenii ale administrației austriece, făcând, totodată, o incursiune în atmosfera vieții spirituale multiconfesionale și culturale a Timișoarei acelor vremuri.
Din partea Centrului eparhial, la vernisajul expoziției jubiliare, a fost prezent părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei.




















































