În zilele 10 şi 11 decembrie, la biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a Parohiei Timișoara-Zona Dacia, s-a desfăşurat festivalul de colinde „Cântecele Betleemului”, ajuns la a XII-a ediție. În debutul festivalului coral, părintele paroh Ioan Bude a vorbit despre caracterul peren al colindelor, acestea transmițând fiecărei generații, pe lângă urările epico-lirice, mesajul evanghelic mântuitor.
Evenimentul a întrunit în acest an 14 coruri şi grupuri vocale: Corala „Epifania” al Protopopiatelor Ortodoxe Române din Timişoara, Corul Catedralei Ortodoxe Sârbe din Timişoara, Corul Vicariatului Greco-Catolic din Timișoara. Corurile parohiale participante au fost: Corul „Theofora Dacica Timisiensis” al Parohiei Timişoara – Zona Dacia, Corul „Apostolia” a Parohiei Timișoara Viile Fabric, Corala Giroceana al Parohiei Giroc, Corul Învierea al Parohiei Foieni, Corul Sfântul Dimitrie al Parohiei Dudeștii Noi, Grupul vocal Armonia al Parohiei Săcălaz și Grupul vocal „Pro Dacia” al Parohiei Timişoara – Zona Dacia. Un loc aparte în programul evenimentului l-au ocupat cele patru coruri de copii: Corul Școlii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul” și al Grădiniței „Troița” Corul „Inocentia”, al Parohiei Timişoara-ZonaDacia, Corul „Sfântul Stelian” al Școlii Gimnaziale 30 din Timișoara, Corul „Mini-Sing” al Parohiei Timişoara – Zona Dacia.
Juriul Festivalului de colinde „Cântecele Betleemului” a fost format din maestrul Diodor Nicoară, preşedintele juriului, maestrul Gheorghe Costin, părintele arhimandrit Simeon Stana și profesor Ovidiu Giulvezan.
Toate ansamblurile corale, prin frumoasele colinde românești, au adus în sufletul credincioşilor prezenți bucuria Naşterii Domnului Iisus Hristos.

























































