Festival de toacă în localitatea Giroc

Conform unei frumoase tradiții, în Sfânta și Marea Zi de Marți din Săptămâna Dumnezeieștilor Pătimiri, Arhiepiscopia Timişoarei, în colaborare cu Primăria Giroc, a organizat Festivalul cultural-spiritual ,,În glas de toacă”, ajuns la a XI-a ediție. Festivalul a debutat, în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, cu Slujba Deniei, oficiată de un sobor de preoți, format din părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, pr. asist. univ. Adrian Covan, de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, și pr. Daniel Marius Mateia de la parohia gazdă. La finalul slujbei, părintele Zaharia Pereș a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre importanța duhovnicească a primelor trei zile din Săptămâna Patimilor.

În continuare, credincioșii și tinerii din Parohia Giroc, îmbrăcați în costume populare, au pornit, în alai și în sunetul toacei, spre grădina de vară a  căminului cultural din Giroc, unde primăria a pregătit un număr de 33 de toace, după anii Mântuitorului petrecuţi pe pământ. Manifestarea a fost deschisă de către primarul comunei Giroc, Ionel Toma, care a vorbit despre importanța organizării unui astfel de festival. În continuare, părintele consilier Zaharia Pereș a vorbit despre importanța și semnificația toacei în spiritualitatea răsăriteană, iar, la finalul cuvântului, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

La ediția din acest an au participat grupuri de tineri, precum și membrii Ansamblului Ghiocelul din Giroc. Prin acest festival, organizatorii urmăresc continuarea tradiţiilor de Sfintele Paşti şi transmiterea lor, prin Biserică, generaţiilor viitoare de creștini.

***

Toaca este un instrument muzical de percuție, din clasa idiofonelor, folosit în cultul Bisericii Ortodoxe.  Percuția se face în mod ritmic și, în funcție de locul în care placa de lemn sau metal este lovită, se pot obține sunete cu înălțimi diferite, creându-se astfel o linie melodică simplă.

Într-un text apocrif siriac din secolul al V-lea sau al VI-lea (Peștera comorilor), este prezentată o legendă ce explică apariția și folosirea toacei. După ce Noe a terminat de construit arca, Dumnezeu i-a poruncit să confecționeze o toacă din lemn de trei coți lungime și un cot și jumatate lățime și un ciocan din același lemn. În această toacă Noe trebuia să bată de trei ori pe zi, dimineața devreme, la prânz și seara, după apusul soarelui, pentru a-i aduna și informa pe oameni despre iminența potopului și a-i îndemna să se pocăiască și să se convertească.

Toaca este atestată documentar încă din secolele IV-V. Sfântul Ioan Casian (+435) spune că, în Galia, exista obiceiul de fi a chemaţi călugarii la rugăciune prin bătai cu ciocanul în uşa chiliilor. Istoricul bisericesc, Paladie (364-425) confirmă acelaşi obicei în Bitinia. De la bătaia în usa fiecărui creștin s-a ajuns, în chip firesc, la bătaia într-un lemn special lucrat, printre casele creștinilor sau din turla bisericii. Ca obiect liturgic, toaca cheamă credincioșii la rugăciune, marcând trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Și Sfântul Sofronie al Ierusalimului vorbește în sec. VII despre doua tipuri de toacă (de lemn și de fier), evidențiind semnificația ei simbolică, anume aceea „de trâmbită a îngerilor”. În actele Sinodului VII Ecumenic se mentionează obiceiul de chemare la Biserică prin lovire cu ciocanul într-o scândură, numită „Sfântul Lemn Sunător”. Între Joia Mare si noaptea Sfintei Învierii, bataia clopotelor este înlocuită cu sunetul lin al toacei, amintind de cuiele care au fost batute in mainile si picioarele Mantuitorului Hristos la Rastiginirea Lui pe Golgota. Așadar, nu numai sunetul aduce aminte de Patimile lui Hristos, ci si simbolistica lemnului este legată de aceasta, amintind de lemnul Sfintei Cruci.

Comments are closed.