Elevii seminariști din cadrul Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara au participat joi, 26 mai, la festivitatea de final a anului şcolar.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, programul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul și Sfântul Luca Evanghelistul”, de către un sobor format din părinți profesori, la care au participat elevii seminariști și părinții lor, precum și cadrele didactice ale acestei instituții de învățământ. Răspunsurile liturgice au fost date de elevii seminariști absolvenți, conduși de prof. Florin Nicolae Șincari. La finalul slujbei, părintele Cristian Tomescu, referent catehetic în cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, i-a felicitat pe elevii promoției 2021-2022 pentru rezultatele obținute în timpul anului școlar, dar și pentru multiplele și remarcabilele activități educaționale, catehetice și misionar-filantropice desfășurate, oferindu-le, în semn de prețuire, daruri, ce au constat în cărți patristice și de zidire sufletească.
Manifestările au continuat în curtea Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, unde a avut loc slujba de sfințire a troiței, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ocrotitorul unității de învățământ. După slujbă, părintele Cristian Tomescu, părintele Gabriel Ciorîcă și prof. Claudia Muntean au rostit alocuțiuni ce au evidențiat importanța acestui eveniment, dar și faptul că troița va fi, de acum înainte pentru viitorii elevi ai colegiului, o mărturie istorică a generațiilor de elevi seminariști care au învățat și s-au format în această școală de prestigiu din Timișoara.
Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” a fost înfiinţat în anul 1881, iar din 1997, în cadrul acestei instituții școlare funcționează și clasele de teologie ortodoxă, formând generații succesive de tineri pentru slujirea Bisericii dreptmăritoare și a valorilor autentice ale neamului românesc. Promoția 2021-2022 a fost ultima generație de elevi de la profilul vocațional din cadrul colegiului. Clasele de teologie ortodoxă își vor continua activitatea la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara.




























































