Hramul bisericii ucrainene din Lugoj

DSC_3328La invitația părintelui Ilie Albiciuc, protopopul ortodox ucrainean de Lugoj, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a fost prezent duminica aceasta în mijlocul credincioșilor ucraineni din Lugoj, care și-au sărbătorit hramul bisericii ”Sfântul Volodemer”. Această sărbătoare deosebită din viața comunității de ucraineni din municipiul de pe Timiș a fost prilejuită și de împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea Parohiei şi a Protopopiatului Ortodox Ucrainean din Lugoj. Mitropolitul Banatului a fost întâmpinat în primele ore ale dimineții în mod tradițional de credincioșii parohiei alături de păstorii lor de suflete. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în limbile română și ucraineană de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La această mare sărbătoare au participat reprezentanți ai Uniunii Ucrainenilor din România şi din Banat, foarte mulți preoţi şi credincioşi din toate localităţile aparţinătoare Protopopiatului Ortodox Ucrainean de Lugoj, oficialități locale și județene, parlamentari, dar și reprezentani ai celorlalte culte din municipiu. După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Banatului a rostit celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a subliniat învățăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală, de la Matei 14, 14-22 care istorisește minunea înmulțirii pâinilor. De asemenea, primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea a înmânat părintelui Ilie Albiciuc o diplomă, în semn de recunoștință pentru activitatea și realizările desfășurate în această parohie. La rândul său, pr. Ilie Albiciuc a mulțumit Chiriarhului Banatului pentru bucuria de a fi în mijlocul comunității de ucraineni din Lugoj, precum și tuturor invitaților prezenți la acest eveniment și a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan și oficialităților prezente câteva daruri. Potrivit tradiției, la final a fost înconjurată biserica și au fost rostite ectenii pentru ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt lăcaș.

DSC_3220 DSC_3232 DSC_3243 DSC_3254 DSC_3265 DSC_3274 DSC_3288 DSC_3291 DSC_3302 DSC_3306 DSC_3331 DSC_3341 DSC_3359 DSC_3372 DSC_3409

Comments are closed.