Luni 30 ianuarie, de praznicul Sfinților Trei Ierarhi, capela din cadrul Facultății de Teologie din Timișoara, sfințită pe 3 octombrie 2022, și-a sărbătorit hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de preoții profesori ai Facultății, în prezența domnilor profesori, a personalului auxiliar și studenților.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele conf. dr. Constantin Jinga, șeful Colectivului de Teologie. Mulți dintre cei de față s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.La momentul ecteniei pentru morți au fost pomeniți profesorii și studenții Facultății trecuți la cele veșnice.
Momentul liturgic a fost unul de comuniune duhovnicească și de bucurie a întâlnirii între cadrele didactice și studenți.






