Marți, 21 mai a.c., la sărbătoarea Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, Mănăstirea Luncanii de Sus, din Județul Timiș, a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorii spirituali.
În dimineața praznicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, au slujit Sfânta Liturghie părintele arhimandrit Simeon Stana, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, și părintele Dorin Covaci, protopopul Făgetului, precum și alți preoți din parohiile învecinate.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele exarh Simeon Stana, care a vorbit despre contextul istoric în care au trăit Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, protectori ai creștinilor. De altfel, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a emis cunoscutul Edict de la Milano (313), în urma căruia creștinismul a fost recunoscut ca religie oficială a Imperiului Roman.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba parastasului pentru părintele arhimandrit Ieronim Stoican, slujitor al acestei mănăstiri până în anul 2011, al cărui mormânt se află lângă biserica mănăstirii.
La final, credincioșii prezenți au primit prinoase binecuvântate din partea obștii conduse de maica stareță stavrofora Filoteea Nistor, care și-a sărbătorit totodată aniversarea zilei de naștere.
Mănăstirea a fost înființată în anul 2001 cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Corneanu, mai întâi ca schit. Piatra de temelie a fost pusă de către Episcopul Lucian al Caransebeșului, pe vremea când era episcop-vicar la Timișoara, la 12 august 2001. Biserica, la fel ca întregul așezământ, este din lemn și impresionează prin dimensiunile sale. Alte lucrări de construcție s-au desfășurat între anii 2001–2006.






































































