
Joi 21 mai, de praznicul Sfinților Împărați Constantin şi Elena, a fost serbat hramul de vară (al doilea) al mănăstirii Luncanii de Sus. În ajunul praznicului a fost săvârșită privegherea de către părintele Marcel Nicolae Moclinda de la parohia Şipet.
În dimineaţa praznicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului au slujit Sfânta Liturghie mai mulţi clerici: părintele arhim. Simeon Stana, exarh eparhial, părintele Marius Florescu, redactor la Centrul eparhial, părintele Mugurel Sava de la mănăstirea Petroasa Mare, părintele Virgil Brotnei de la parohia ucraineană Pădureni şi părintele Viorel Brotnei de la parohia ucraineană Petroasa Mare. De faţă a fost şi părintele pensionar Teofil Bradea.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către părintele exarh. După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba parastasului.
La final credincioşii prezenţi au primit prinoase binecuvântate, din partea obştii conduse de maica stareţă stavrofora Filoteea Nistor, care şi-a sărbătorit tot acum aniversarea zilei de naştere.
Mănăstirea a fost înfiinţată în anul 2001 cu binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Corneanu, mai întâi ca schit. Piatra de temelie s-a pus de către Episcopul Lucian al Caransebeşului, pe vremea când era episcop-vicar la Timişoara, la 12 august 2001. Biserica, la fel ca întreg aşezământul, este din lemn şi impresionează prin dimensiunile sale. Alte lucrări de construcţie s-au desfăşurat între anii 2001–2006.