Hramul Mănăstirii Timișeni-Șag

Ziua de 29 august a fost o zi de mare sărbătoare pentru Mănăstirea Timișeni-Șag, nu doar pentru că și-a sărbătorit hramul, ci mai ales pentru că sute de credincioși din părțile Banatului vin să-și plece genunchii la rugăciune, an de an, într-una dintre cele mai reprezentative mănăstiri din Arhiepiscopia Timișoarei.

Bucuria praznicului a fost deplină, întrucât, în mijlocul pelerinilor și al obștii monahale, conduse de stavrofora Casiana Șimon, s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Ierarhul nostru a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de clerici de la Centrul Eparhial, de la Catedrala Mitropolitană, de la protopopiatele eparhiei, de profesori de la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din Timișoara și de monahi din mănăstirile eparhiei.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa, a vorbit despre modul în care s-a vestit nașterea Sfântului Ioan Botezătorul în Vechiul Testament, aducând în atenție textele de la Isaia 40, 3: „Un glas strigă: «În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru»”, Maleahi 3, 1: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu și va găti calea înaintea feței Mele și va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutați și Îngerul legământului pe Care voi Îl doriți. Iată vine!, zice Domnul Savaot” și Sfântul Evanghelist Luca 7, 27: „Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu, care va găti calea Ta»”.

Așadar, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit ne arată că Domnul Iisus Hristos vorbește mulțimii despre Sfântul Ioan Botezătorul, arătând că el este „îngerul” prorocit în Vechiul Testament, care a pregătit calea venirii lui Mesia în lume. De asemenea, a subliniat gradul de rudenie dintre Maica Domnului și mama Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Elisabeta, precum și etapele importante din viața acestuia, de la naștere și până la tăierea capului.

Apoi, ierarhul a evidențiat faptul că ziua de naștere a lui Irod a fost ștearsă pentru totdeauna din istorie, întrucât a rămas în calendare și în lume sfințirea acestei zile prin sângele Sfântului Ioan Botezătorul. De asemenea, a vorbit despre lupta femeilor cu „irozii” zilelor noastre, care nu mai țin cont de mame sau de soții și atentează la viața lor fără milă.

La fel, a atras atenția asupra miilor de prunci nenăscuți, printre care pot fi și sfinți, care ar putea sluji lui Dumnezeu dacă ar fi lăsați să trăiască. Ierarhul le-a recomandat celor prezenți să trăiască o viață curată, cu vrednicie, cu har și cu iubire: a părinților față de copii și a copiilor față de părinți. Totodată, a spus că ar trebui ca și noi, măcar o parte din viața noastră, să o putem trăi în sfințenie, avându-i ca modele pe sfinții lui Dumnezeu.

Lacrimile care au curs la Sfânta Liturghie vor fi puse înaintea candelei mereu aprinse de la icoana Sfântului Ioan Botezătorul și apoi duse înaintea lui Dumnezeu prin jertfa lui binecuvântată.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, condus de prof. Bogdan Mureșan, sub coordonarea arhidiaconului Eugen Goanță, administratorul Catedralei.

Programul religios închinat sfântului ocrotitor al mănăstirii a debutat în ajunul sărbătorii, vineri seara, când un sobor de preoți, condus de Preacuviosul Părinte Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Eparhia Timișoarei, a oficiat slujba Vecerniei cu Litie, urmată de Taina Sfântului Maslu și, apoi, la miezul nopții, Sfânta Liturghie.

Cuvântul de învățătură de la slujba de seară a fost ținut de PC Părinte Zaharia Pereș, protopopul locului, care a subliniat modelul Sfântului Ioan Botezătorul, om al rugăciunii, al smereniei, al curajului și al virtuților. De asemenea, a atras atenția asupra fragilizării modelelor spirituale în contextul lumii de astăzi, dând ca exemple numeroase curente înșelătoare, care se dovedesc, în final, fără rezultate și fără răspuns, întrucât nu-L mai caută pe Dumnezeu și nici pe sfinții Lui. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul poate fi un adevărat model demn de urmat într-o lume tot mai desacralizată.

Sărbătoarea a fost împlinită și datorită sutelor de credincioși care așteptau cu bunăcuviință să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, în timp ce, în cealaltă parte, se închinau cu evlavie la moaștele Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, recent canonizat.

Așezământul monahal de la Timișeni este ctitoria a doi vrednici mitropoliți, Vasile Lăzărescu și Nicolae Corneanu. Înființată în anul 1944 de Mitropolitul Vasile Lăzărescu și închisă de comuniști prin Decretul 410 din 1959, mănăstirea a fost preluată de Ocolul Silvic Timișoara și destinată locuirii muncitorilor. A fost redeschisă în anul 1968, la stăruința Mitropolitului Nicolae Corneanu, în timpul căruia mănăstirea a cunoscut o dezvoltare deosebită din punct de vedere administrativ-gospodăresc și misionar-pastoral, fiind vizitată anual de mii de credincioși.

Din anul 2002 și până în prezent, la Mănăstirea Timișeni-Șag s-au desfășurat ample lucrări de construcție și amenajare, pentru a veni în întâmpinarea miilor de credincioși care îi trec pragul.

Lucrările desfășurate în toți acești ani au contribuit la extinderea și reconstrucția întregului complex monahal, aflat la doar 15 km de Timișoara, unde o mare parte dintre timișoreni, și nu numai, vin duminică de duminică la Sfânta Liturghie.

Comments are closed.