Hramul Mănăstirii Timișeni-Șag, lavră a Banatului

photo_Sag (Large)De praznicul Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, 29 august,  Mănăstirea Timişeni-Şag din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei şi-a serbat hramul în prezența unui număr mare de credincioși veniți din toate colțurile Banatului. Programul slujbelor închinate cinstirii Sfântului Ioan Botezătorul s-a desfășurat după rânduiala îndătinată, cu Vecernia sărbătorii, urmată de Litie, când arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cadrul eparhiei, a vorbit credincioșilor despre moartea martirică a Sfântului Ioan și rolul acestuia în pregătirea vestirii Împărăției lui Dumnezeu în lume. În continuare s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Utrenia, apoi Sfânta Liturghie de la ora 02,00 dimineața.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Sfânta Liturghie din ziua praznicului a fost oficiată de către pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, alături de un ales sobor de preoți și diaconi de la catedrala mitropolitană, de la parohiile din eparhie și din țară, în prezența Preasfințitului Părinte Daniil, Episcop Locțiitor (Administrator) al Episcopiei Daciei Felix. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic Sf. Nicolae al Facultății de Teologie din Timișoara, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu.

În cuvântul arhieresc rostit, Preasfințitul Părinte Daniil a explicat ce reprezintă hramul unei mănăstiri. „Hramul unei mănăstiri, biserici sau catedrale reprezintă o fântână săpată și zidită cu piatra cea din capul unghiului, care este Iisus Hristos. Pentru ca noi să ne putem adăpa cu apa cea vie a harului și a cuvântului lui Dumnezeu din fântâna hramului, se cuvine ca noi toți să coborâm în adâncul fântânii hramului. Acesta este cea mai importantă sărbătoare a unui așezământ creștin-ortodox. Venirea la hram înseamnă: căderea cu fața la pământ, precum Avraam înaintea Teofaniei de la stejarul din Mamvri, când Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, mărit și preaslăvit, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh s-au arătat patriarhului biblic sub chipul celor trei îngeri sau trei tineri, ziua în amiaza mare; suirea pe scara cerului de la Betel, prin Liturghie, Evanghelie, cuvânt duhovnicesc, cântări bisericești, pricesne și toată atmosfera înălțătoare, care se cuvine să fie la un hram, nicidecum spectacol sau  altă manifestare, ci pur și simplu una profund duhovniceacă; descălțarea încălțămintelor de la Rugul Aprins, pentru că în ziua hramului biserica sau mănăstirea este un loc aprins, când se reaprinde rugul lui Moise în Sinai și Dumnezeu vorbește cu noi: << Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!>>; suirea cu Sfântul Ilie pe Carmel și calitatea de martor, precum a israeliților la pogorârea focului din cer, pentru că flacăra vie se coboară din cer peste această mănăstire prin rugăciunea sfântului ocrotitor, a Sf. Ioan Botezătorul; convorbirea cu Dumnezeu în gura peșterii de la Horeb, după Liturghia de pe Carmel; suirea cu Sfinții Apostoli și cu Hristos pe muntele Fericirilor, ca să ascultăm încă o dată predica Mântuitorului, cuvântul Lui arhieresc. Venirea la hram înseamnă și o suire pe Tabor la Schimbarea la Față. De aceea, într-o lume ca cea de azi, plină de irozi, iroadiade și salomei, suntem chemați și invitați la un astfel de hram, cum este Taierea Capului Sf. Ioan Botezătorul de la Sfânta Mănăstire Timișeni-Șag din inima Banatului” a spus Preasfințitul Daniil.

Pentru credincioșii bănățeni cinstirea Sf. Ioan Botezătorul este un ales moment duhovnicesc, în care comuniunea frățească reprezintă o afirmare a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, prin participarea la sfintele slujbe alături de obștea monahală a mănăstirii, condusă de stavrofora Casiana Șimon.

„Între ierarhii noștri bănățeni există o legătură a comuniunii creștinești, frățești, arhierești, prin care aceștia vestesc cuvântul lui Dumnezeu, darul păcii, al dragostei de Dumnezeu, de Biserică și de oameni. Vă mulțumim în numele Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan, Preasfințite Părinte Daniil, că ați venit la această sfântă mănăstire, ctitorită de un alt mare ierarh martir al Bisericii noastre, Mitropolitul Vasile Lazarescu” a precizat părintele Ionel Popescu, vicar eparhial.

DSC_0744 (Large) DSC_0754 (Large) DSC_0756 (Large) DSC_0758 (Large) DSC_0759 (Large) DSC_0764 (Large) DSC_0765 (Large) DSC_0766 (Large) DSC_0768 (Large) DSC_0770 (Large) DSC_0771 (Large) DSC_0773 (Large) DSC_0779 (Large) DSC_0784 (Large) DSC_0785 (Large) DSC_0786 (Large) DSC_0788 (Large) DSC_0791 (Large) DSC_0797 (Large) DSC_0799 (Large) DSC_0805 (Large) DSC_0808 (Large) DSC_0809 (Large) DSC_0813 (Large) DSC_0815 (Large)

 

 

Comments are closed.