Hramul Paraclisului mitropolitan

hram paraclis mitropolitan TM
Paraclisul mitropolitan din incinta Colegiului Național “C. D. Loga” din Timișoara și-a prăznuit vineri ocrotitorul, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoți, condus de pr. Cristian Feraru, slujitorul sfântului locaș. Alături de elevi ai colegiului și credincioși timișoreni din zonă, la slujbă au participat și tineri din ASCOR Timișoara, care au dat răspunsurile la strană. După slujbă, cuvântul de învățătură a fost rostit de către pr. Marius Florescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei. În încheiere a fost săvârșită o slujbă de binecuvântare a prinoaselor aduse de către credincioși în cinstea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan. Paraclisul mitropolitan a fost dat în folosință la 22 februarie anul acesta și deservește nevoile spirituale ale elevilor și profesorilor de la Colegiul Național “C. D. Loga” din Timișoara. De asemenea, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, aici au loc întâlnirile de rugăciune și meditație ale ascoriștilor timișoreni.

Hramul paraclisului mitropolitan (1) Hramul paraclisului mitropolitan (2) Hramul paraclisului mitropolitan (3)

Comments are closed.