Hramul parohiei Timişoara Nord

DSC_9350

Sâmbătă, 6 decembrie, parohia Timişoara Nord, din campusul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, în mijlocul credincioşilor a fost prezent Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, care înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Din soborul slujitorilor au făcut parte pr. Romeo Ionuţ Dumitraşcu, parohul bisericii, pr. Iulian Cosma de la parohia Timişoara Fabric şi pr. Alexandru Ranca de la parohia Timişoara Fratelia. În cadrul slujbei foarte mulţi credincioşi şi copii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a evidenţiat câteva aspecte importante din viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, subliniind că acesta este un model de smerenie şi milostenie şi un apărător al dreptei credinţe. La final, consiliul parohial alături de pr. paroh Romeo Ionuţ Dumitraşcu au pregătit o agapă pentru credincioşii prezenţi, iar pentru cei mici pungi cu dulciuri. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul coral „Theoforos“ al Arhiepiscopiei Timişoarei, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu.

Biserica cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae” a parohiei Timişoara Nord a fost construită între anii 2007-2012 pe un teren pus la dispoziţie de conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, la 2 mai 2007. Sfântul lăcaş deserveşte nevoile spirituale ale credincioşilor din acestă zonă a oraşului, precum şi ale studenţilor şi profesorilor de la universitatea din Calea Aradului.

 DSC_9297 DSC_9299 DSC_9306 DSC_9310 DSC_9313 DSC_9314 DSC_9318 DSC_9328 DSC_9331 DSC_9334 DSC_9340

Comments are closed.