În ziua praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, parohia Zona Dacia din Timișoara a organizat o acțiune social-caritativă prin care peste 100 de perechi de pantofi și ghete de iarnă au ajuns la copiii cu posibilități materiale reduse.
Acțiunea, sprijinită de credincioși cu suflet mare, face parte din programul de activități sociale pe care parohia îl desfășoară an de an în preajma marilor sărbători ale Bisericii noastre.
Pantofii și ghetuțele oferite au fost achiziționate prin purtarea de grijă a asistentului social din parohie, Luciana Pereș, care a ținut legătura cu fiecare familie în parte pentru a potrivi darul cu vârsta și numărul de încălțăminte al copilului, precum și modelul necesar pentru băieți sau fete.
Înainte de împărțirea darurilor, preotul paroh le-a vorbit copiilor despre bunătatea Sfântului Ierarh Nicolae, despre viața și activitatea desfășurată ca episcop în Mira Lichiei, despre cum se implica să-i ajute pe cei aflați în dificultate, dar și despre dreptatea sa atunci când trebuia să ia atitudine, așa cum a făcut-o la Sinodul I Ecumenic pentru apărarea credinței.
Precizăm că, de câțiva ani buni, Parohia Zona Dacia din Timișoara are această preocupare constantă pentru ajutorarea celor cu posibilități materiale reduse, fiind mereu implicată în cercetarea celor săraci prin asistenții sociali ai parohiei, dar și prin voluntarii care se mobilizează cu mult entuziasm atunci când sunt chemați la astfel de inițiative menite să aducă un zâmbet pe chipurile celor care beneficiază de un asemenea ajutor.
Pe lângă aceasta, parohia oferă, cu implicarea profesorului Cristian Iacob, ore de matematică în fiecare seară de joi, între orele 15 și 16, datorită cărora copiii înregistrează progrese la această disciplină. De asemenea, vineri seara au loc diferite manifestări corale cu tinerii, cercuri de pictură și alte activități specifice sfintelor sărbători, prin grija părintelui Ionuț Florin Filip.
„Tot ceea ce facem pentru alții se scrie sus, în ceruri, chiar dacă uneori nu avem timp să medităm asupra acestui lucru. De aceea dorim să îmbinăm partea cuvântului cu fapta, spre slava lui Dumnezeu și spre a fi o parohie rodnică și dinamică, în care se pot regăsi toți cei care ne calcă pragul. Nu este suficient să vorbim despre sfinți, ci trebuie să le copiem modelul de viață și implicare în societate, căci numai așa vor vedea oamenii că sfinții sunt exemple vii și astăzi, în lumea în care trăim, întrucât valorile virtuților nu se pierd, ci se transmit mai departe noilor generații”, a precizat preotul paroh Zaharia Pereș.






