Înscrieri la cursul de Cântăreți bisericești de la Timișoara

Școala Populară de Artă din Timișoara anunță, că, la sediul acesteia, se fac înscrieri și anul acesta, pentru cursul de Cântăreți bisericești, în perioada 1-21 septembrie a.c..

Programul de formare, acreditat oficial, este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în baza unui parteneriat între Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș și Mitropolia Banatului.

După absolvire, absolvenții au posibilitatea de a ocupa posturi neclericale de cântăreți bisericești în parohiile Arhiepiscopiei noastre.

Cursul se derulează pe o perioadă de doi ani și este structurat după modelul învățământului preuniversitar – cu semestre și vacanțe.

Taxa de școlarizare este de 1215 lei pe an, sumă ce poate fi achitată în două rate semestriale.

Părinții protopopi și preoții parohi sunt rugați să-i îndrume pe credincioși, mai ales pe cei tineri și cu aptitudini muzicale ca să se înscrie și să-l frecventeze, cei fără posibilități financiare urmând a fi susținuți de parohii.

Pentru înscriere, candidații trebuie să depună următoarele documente:cerere tip (de la secretariat),copie după cartea de identitate,adeverință medicală, taxa de înscriere de 55 de lei.

Informații suplimentare pot fi obținute la sediul instituției din str. E. Ungureanu nr. 1, Timișoara, cod poștal 300079, sau la următoarele date de contact:

Telefon: +40 256 435 158

Fax: +40 256 435 566

Email: ccajt@ccajt.ro

Responsabilul cursului este preotul Vasile Bădescu – tel. 0723 647 817.

Comments are closed.