Întâlnire recreativă la Parohia Dacia

intalnire-tineri-la-parohia-dacia-8În Duminica Pescuirii minunate, după Sfânta Liturghie, tineri de la grupurile de cateheză din oraşul de pe Bega s-au reîntâlnit la parohia Timişoara Zona Dacia. S-au reunit peste 60 de tineri ortodocşi din mai multor parohii și au participat la o serie de activităţi cu caracter sportiv, având scopul de a intensifica comuniunea şi prietenia dintre ei. Acești tineri au venit împreună cu o parte din preoţii şi diaconii coordonatori ai acestora: Zona Lipovei (Pr. cons. Sorin Lungoci şi Diac. Florin Băran),  Fratelia ( Pr. Alexandru Ranca), Iosefin ( Diac. Marius Rumega) şi Zona Dacia (Pr. Florin Filip).

Această acţiunea a fost iniţiată de Pr. Florin Filip de la Parohia Dacia ca urmare a unei propuneri venită pe drumul de întoarcere de la Bucureşti, unde tinerii parohiilor mai sus menţionate au participat la întâlnirea anuală a tinerilor ortodocşi din întreaga lume. Revederea a fost minunată, deoarece simpatiile şi prieteniile legate în Bucureşti au fost consolidate şi totodată s-au legat noi prietenii între tinerii participanţi.

Activitatea a avut un caracter recreativ. Tinerii s-au împărţit pe echipe, unii au jucat fotbal, iar alţii au jucat zgumielo, un joc învăţat într-un schimb de experienţă al tinerilor din Parohia Dacia cu tinerii din Modena – Italia în toamna anului 2010.

Această întâlnire se înscrie în efortul comun al Bisericii de a oferi o alternativă petrecerii timpului liber; de da un răspuns căutărilor interioare ale tinerilor, dar şi de a valorifica potenţialul lor creativ.

Gazda viitoarei întâlniri va fi parohia Timişoara Viile Fabric. Evenimentul va avea loc în luna octombrie. De asemenea, în perioada următoare tinerii vor participa la o campanie de donare de sânge.

intalnire-tineri-la-parohia-dacia-1 intalnire-tineri-la-parohia-dacia-2 intalnire-tineri-la-parohia-dacia-3 intalnire-tineri-la-parohia-dacia-4 intalnire-tineri-la-parohia-dacia-5 intalnire-tineri-la-parohia-dacia-6 intalnire-tineri-la-parohia-dacia-7 intalnire-tineri-la-parohia-dacia-9

Comments are closed.