Joi, 3 iulie 2025, în orașul Caransebeș a avut loc, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, întâlnirea absolvenților Seminarului Teologic „Ioan Popasu”, promoția 1995.
La acest moment de suflet a participat părintele profesor Ioan Mezinca, actualmente preot paroh la parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Timișoara. Întâlnirea a debutat, după tradiție, în biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din incinta vechiului Seminar teologic, actualmente sediul Episcopiei Caransebeșului, cu săvârșirea Te Deum-ului de mulțumire către Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra absolvenților acestei promoții, în cei 30 de ani trecuți de la finalizarea studiilor seminariale. În continuare, a fost oficiată panihida pentru foștii ierarhi și profesori de Teologie trecuți în veșnicie.
La sfârșitul slujbei de Te Deum, părintele prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea ” din Arad și șeful de an al acestei promoții seminariale a rostit un cuvânt emoționant despre importanța formării teologice la seminarul din Caransebeș, sacralitatea locașului de cult din incinta acestui loc de cultură teologică și faptul că anii petrecuți aici pentru studiu și formare sunt imprimați în biografia fiecărui absolvent, „și urmându-ne oriunde mergem, ca o umbră binecuvântată”. De asemenea, Sfinția sa a exprimat recunoștință față de profesorii Seminarului teologic din Caransebeș, arătând că în acei ani, „noi colegii am crescut împreună ca frați, iar întoarcerea noastră, din când în când în această școală reprezintă o întoarcere necesară la leagănul copilăriei și la matricea spirituală în care ne-am format”. Amintindu-și de cuvântul pe care l-a rostit în urmă cu trei decenii, părintele Cristinel Ioja a rememorat un text de la sfârșitul acestui discurs festiv. Astfel, parafrazându-l pe Seneca a spus: „Luând cu noi visuri și optimism, așezăm copilăria pe brațe și plecăm spre viitor. După ani, ne vom întoarce, căutând cele lăsate în urmă și vom rosti măcar o dată: mi-e dor, dor, dor de copilărie”.
În continuare, părintele Zaharia Pereș a adus mulțumire ierarhilor din Mitropolia Banatului pentru binecuvântarea acordată în organizarea și desfășurarea acestui eveniment de suflet.
După aceste clipe emoționante petrecute în biserica Seminarului, absolvenții s-au îndreptat spre sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului, fosta sală festivă a Seminarului teologic. Aici a urmat îndătinata „oră de dirigenție”, coordonată de părintele profesor Ioan Mezinca, la care au răspuns prezent 22 de absolvenți, din cei 40 care au finalizat studiile în promoția1995.
La începutul întâlnirii din sala de festivități, părintele profesor Ioan Mezinca a subliniat că principiile esențiale ale vieții creștine sunt dragostea și dăruirea către Dumnezeu și către semeni, îndemnându-i pe preoții și profesorii absolvenți să stăruie și să crească în această cultivare a dragostei în relația cu Dumnezeu și în relația cu semenii lor.
După intervenția de suflet a părintelui profesor Ioan Mezinca, s-a dat citire mesajului scris transmis de părintele conf. univ. dr. Nicolae Morar, fostul diriginte al acestei promoții. Au fost transmise, de asemenea, cuvintele de felicitare din partea părintelui prof. dr. Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, fost dascăl de Studii Biblice al acestei promoții.
Au urmat intervențiile fiecăruia dintre cei prezenți la această întâlnire de suflet, aceștia prezentându-și parcursul devenirii lor din ultimii 30 de ani, bucuriile și tristețile vieții lor de până acum, realizările profesionale, precum și proiectele de viitor. Am putut afla astfel că cei mai mulți dintre colegii noștri sunt preoți, unii sunt profesori de religie, iar alții lucrează în alte domenii de activitate.
Din rândul absolvenților acestei promoții s-au ridicat vrednici slujitori ai Sfântului Altar, care au citorit biserici de zid, dar și biserici vii în sufletele credincioșilor lor. O parte dintre aceștia a îndeplinit și îndeplinesc în continuare slujiri administrativ-bisericești la Centrele eparhiale. O altă parte, prin slujirea la catedră și educarea a generații și generații de elevi contribuie la o mai bună așezare sufletească a tinerei generații, care va constitui viitorul Bisericii noastre Ortodoxe. De asemenea, o parte dintre absolvenții promoției sunt dascăli de Teologie și contribuie, prin strădania lor, la formarea viitorilor slujitori ai Sfintelor Altare ale Bisericii noastre. Cei care își desfășoară activitatea în alte domenii, se străduiesc să impregneze munca și activitatea lor cu duhul creștin în care s-au format la începutul devenirii lor.
La sfârșitul acestei frumoase revederi colegiale, absolvenții promoției 1995 s-au închinat în paraclisul episcopal al Centrului eparhial din Caransebeș, unde, în urmă cu zeci de ani, aveau loc orele de practică liturgică, omiletică și catehetică. Aici au cântat cu toții Axionul „Cuvine-se cu adevărat”.
Pentru bucuria acestei revederi, pentru darul vieții, întrucât toți absolvenții acestei promoții suntem în viață, se cuvine prinos de mulțumire adusă lui Dumnezeu, pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce vom fi. De asemenea, prinos de mulțumire și recunoștință aleasă se cuvine a fi adusă dascălilor noștri, care ne-au format și ne-au călăuzit, pe când eram niște copii, ajutându-ne să ne maturizăm, să înțelegem și să ne asumăm misiunea slujirii lui Hristos și a Bisericii Sale. Chiar dacă unii din foștii profesori sunt plecați astăzi în veșnicia lui Dumnezeu, ei vor rămâne mereu vii în inimile și în rugăciunile noastre.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
















































