Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan și conform metodologiei de organizare, aprobată și cuprinsă în Statutul Bisericii Ortodoxe Române, cele trei cercuri pastoral-misionare ale protopopiatului Deta s-au întrunit, în sesiunea de primăvară, tratând tema anului omagial în Patriarhia Română, „Anul omagial al pastorației familiei creștine”.
Cercul 1 misionar s-a întrunit în data de 26.04.2026, la Biserica din Petroman. Parohiile reprezentate au fost cele din: Banloc, Cebza, Obad, Macedonia, Ciacova, Petroman, Cerna, Liebling, Colonia Gătaia și Gătaia. Referatul a fost susținut de preotul Groza Daniel-Florin de la Petroman, care a prezentat un amplu periplu scripturistic și patristic în legătură cu familia, cu exemple concrete de familii creștine care pot fi modele autentice în actualitatea zilelor noastre.
Cercul 2 misionar s-a întrunit în data de 03.05.2026, la biserica din Folea. Preoții prezenți au fost cei din parohiile Ghilad, Opatița, Birda, Voiteg, Jebel, Șipet și Folea. Preotul referent a fost cel din parohia Voiteg, Giorgiev Dragan care a ilustrat și a surprins foarte fidel majoritatea problemelor cu care se confruntă membri unei familii contemporane, oferind și soluții practice la acestea.
Cercul 3 misionar s-a întrunit în data de 17.05.2026, la biserica din Șemlacu Mare. Parohiile reprezentate au fost cele din: Denta, Ferendia, Clopodia, Berecuța, Moravița, Stamora Germană, Sculea, Banloc și Livezile. Referatul cercului a fost susținut de preotul Gherasim Tiberiu de la Ferendia, care a susținut un amplu material despre tema tratată, enumerând descriptiv provocările actuale ale unei familii creștine.
Toate cele trei cercuri misionare au debutat și s-au încheiat cu un moment de rugăciune și, după susținerea referatelor, au urmat discuții punctuale asupra referatelor susținute. Având în vedere amplitudinea, complexitatea, dar și relevanța practică a temei abordate la aceste trei cercuri misionare, discursurile celor care au luat cuvântul au fost pline de experiențele întâlnite la parohie, potențiale soluții oferite, dar și finalitatea problemelor, acolo unde a fost cazul. Am avut și șansa ca doi preoți ai protopopiatului, respectiv Iulian Popa, de la Colonia Gătaia și Georgian Popovici de la Stamora Germană, să participe la un curs de formare în consilierea adicțiilor, ținut la Centrul eparhial, care au împărtășit din experiența acumulată pentru că, din păcate, problema alcoolismului, a drogurilor, a jocurilor pe calculator și a timpului petrecut în on-line constituie probleme cu care toți preoții se confruntă la parohie. De asemenea, au fost dezbătute și diferite probleme administrative din cadrul Protopopiatului Deta.






























































