Izvorul Tămăduirii prăznuit la Mănăstirea Românești

DSC_7286

La marele praznic al Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Româneşti, una dintre cele mai reprezentative mănăstiri din Arhiepiscopia Timişoarei și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. În dimineata zilei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a fost întâmpinat de foarte mulți credincioși alături de preoți, oficialități locale și de obştea de maici a aşezământului monahal așezat la poalele munților Poiana Ruscă. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte clerici de la Centrul eparhial, protopopi, monahi și preoți de la parohiile din cadrul Protopopiatului Făget. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în paraclisul de vară al mănăstirii în prezența a mii de credincioși din întreg Banatul. În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a hirotonit în treapta diaconiei pe teologul Gabriel Marineasa, urmând să fie hirotonit preot pe seama parohiei Comeat, Protopopiatul Timișoara II. După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură în care a subliniat întelesurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică citită în această zi de mare sărbătoare. La final, potrivit obiceiul îndătinat a fost oficiată slujba Aghiasmei mici la bazinul cu apă termală din incinta mănăstirii, de unde credincioșii au avut posibilitatea să ducă la casele lor apa sfințită, cea plină de harul cel vindecător al lui Dumnezeu. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral “Theoforos” al Arhiepiscopiei Timişoarei, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu.

DSC_7079 DSC_7089 DSC_7097 DSC_7101 DSC_7113 DSC_7118 DSC_7125 DSC_7140 DSC_7148 DSC_7155 DSC_7164 DSC_7167 DSC_7171 DSC_7221 DSC_7228 DSC_7270 DSC_7292 DSC_7296 DSC_7302

Comments are closed.