Lansarea volumului volumului “Exerciții spirituale și filozofie antică”

lansare_carte_tm_2Joi, 29 octombrie, amfiteatrul A03 al Universității de Vest din Timișoara a găzduit lansarea volumului “Exerciții spirituale și filozofie antică” de Pierre Hadot, tradusă în limba română de pr. lect. dr. Constantin Jinga, profesor la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara. Lucrarea a apărut la Editura “Sfântul Nectarie”, prin grija ieromonahului Agapie Corbu, căruia îi și aparține inițiativa traducerii și publicării acestei importante lucrări de filozofie, necesară celor interesați de iubirea de înțelepciune, atât filozofi, filologi, cât și teologi. La eveniment a fost prezent și pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, care a apreciat apariția acestei inedite cărți în arealul publicistic românesc și a transmis binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Moderatorul întâlnirii a fost Claudiu Marius Mesaroș, profesor de filozofie în cadrul UVT Timișoara și totodată, autorul studiului “Practica filozofică: de la filozofie ca execeză, la exerciții spirituale”, ce se regăsește la finalul volumului prezentat. Lucrarea filozofului francez, „Exerciții spirituale și filozofie antică” a fost prezentată de către ieromonahul Agapie Corbu, ce semnează eseul “O interpretare filocalică a filozofiei lui Pierre Hadot, într-un dialog athonit inedit”, ce se constituie în postafața lucrării mai sus amintite.

Comments are closed.