Duminică 15 februarie, biserica Parohiei Ortodoxe Șandra cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Protopopiatul Sânnicolau Mare a fost gazda unei expoziții cu vânzare de mărțișoare, felicitări și icoane. Târgul a fost organizat de elevii Școlii Gimnaziale Șandra, în special de cei care participă la orele de cateheză ale programului ”Hristos Împărtășit copiilor”, cu binecuvântarea părintelui paroh Nicolae Andreescu și sub coordonarea și buna colaborare dintre Şcoală și Biserică și implicit dintre directorul instituției școlare doamna Pașca Dana Constantin, și ale doamnelor învățătoare și diriginte ale școlii și domnul profesor de Religie Alexandru Sorin Hrab. Amintim că cei mai implicați elevi au fost elevii din clasa a IV-a A ai doamnei învățătoare Rabacu Livia, din clasa a IV-a B ai doamnei învățătoare Paul Maria Arleziana, elevii clasei a V-a ai doamnei profesor Onescu Daniela și elevele din clasa a VIII-a ai doamnei profesor Chiriac Cosmina.
Elevii au confecționat felicitări, mărțișoare, brățări, icoane și alte obiecte cu scopul de a-i face pe cei care le-au cumpărat să mai uite pentru câteva clipe de grijile vieții. Prin faptul că au cumpărat un mărțișor, o felicitare sau o icoană au putut împlini dorința copiilor de a-i ajuta pe cei aflați în suferință și de a înțelege că întotdeauna sunt alți oameni care se află în mult mai mari nevoi. De asemenea, copiii au înțeles că prin lucruri mici se nasc fapte mari și că „faptele bune ale milosteniei sunt roadele credinței”.
Această inițiativă, face parte din proiectului Patriarhiei Române „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu” la nivel de parohie și are ca scop ajutorarea unor semeni aflați în nevoi acum în pragul marelui praznic al Învierii Domnului.
Dorim să mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat şi ne-au sprijinit, conducerii școlii, cadrelor didactice și tuturor elevilor și părinților acestora care au înțeles buna colaborare din Şcoală și Biserică și importanța orei de Religie.















































