În ajunul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, în orașul Făget au fost organizate o serie de manifestări dedicate eroilor și făuritorilor Marii Uniri. Evenimentul a debutat pe platoul catedralei din oraș, unde a avut loc dezvelirea și binecuvântarea monumentului eroilor făgețeni din timpul celor două Războaie Mondiale și din timpul regimului comunist. Slujba de pomenire a eroilor și binecuvântarea monumentului au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți, în prezenta autorităților locale și județene.
După slujbă au fost rostite alocuțiuni, iar primarul localității, împreună cu consilierii locali au hotărât, într-o ședință ad-hoc, acordarea titlului de cetățean de onoare Înaltpreasfintitului Parinte Ioan. După alocuțiuni a urmat un program artistic, susținut de Fanfara Pro Amiciția din Timișoara și de Corul de fete al Liceului „Traian Vuia” din Făget. La finalul ceremoniei, au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei, al Consiliului local și al instituțiilor de învățământ.
Manifestările au cuprins mai multe dezveliri de placi comemorative: astfel, la sediul protopopiatului, a fost dezvelită placa comemorativă, dedicată protopopului Sebastian Olariu, delegat al Făgetului la Marea Unire de la Alba Iulia din 1918. Totodată, părintele protopop Bujor Păcurar, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat o slujbă de pomenire a protopopului Făgetului din timpul Marii Uniri, Sebastian Olariu.
Participanții s-au deplasat, apoi, la Muzeul de Istorie și Etnografie din Făget, unde a fost dezvelită placa comemorativă, dedicată delegației din Făget, participantă la Marea Unire. Următorul moment s-a desfășurat în fata casei senatorului Victor Feneșiu, participant la Marea Adunare de la Alba Iulia. Manifestările s-au încheiat în Parcul Unirii, unde a avut loc slujba de binecuvântare a Monumentului Centenar.