Manifestări religios-culturale consacrate zilei Timișoarei

Sute de timișoreni au sărbătorit pe data de 3 august ziua orașului, când s-au împlinit 103 de ani de la intrarea trupelor române în Timișoara și instaurarea administrației românești în orașul nostru.  

Manifestările au debutat în Piața „Petru Maior” cu depunerea de coroane la bustul colonelului Virgil Economu, cel care s-a aflat în fruntea trupelor române, care au intrat în Timișoara la 3 august 1919 și au fost întâmpinate, în dangătul clopotelor, de către protopopul Ioan Oprea.

În continuare, în Piața Unirii din Timișoara a avut loc ceremonialul religios, urmat de cel militar. Slujba de Te Deum a fost oficiată de către preotul Ionel Popescu, vicar eparhial, împreună cu preoții militari Florin Avram și Mihai Adrian-Venter.  

După ceremonialul religios, au fost rostite alocuțiuni de către reprezentanții autorităților locale, urmate de defilarea Gărzii de Onoare, formată din militari ai Garnizoanei Timișoara, ai Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, ai Jandarmeriei și Poliției de Frontieră. Apoi, Fanfara Militară a oferit timișorenilor prezenți la sărbătoarea orașului un concert în aer liber.

Evenimentele dedicate zilei Timișoarei au continuat în după amiaza aceleiași zile cu ședința festivă a Consiliului Local, ținută în incinta Filarmonicii „Banatul”.

La această întâlnire a participat IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu clerici de la Centrul eparhial. În cadrul ședinței au fost decernate titluri de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara următoarelor personalități: Teodor Stanca, Petru Mirciov, Cornelia Fiat, Ignat Fisher, Iosif Rotariu și Silviu Oravitzan.

În cuvântul rostit, Părintele Mitropolit Ioan a propus primăriei să identifice un spațiu pentru amenajarea Muzeului „Silviu Oravitzan”.

„Domnule primar, vă rugăm să găsiți un spațiu expozițional, cât de mic și pentru opera maestrului Oravitzan, artist plastic de notorietate, al cărui nume a trecut de mult de fruntariile țării noastre, fiind mai cunoscut în străinătate decât aici la noi, la Timișoara”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

De menționat că, maestrul Silviu Oravitzan a fost propus pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al orașului, de Centrul eparhial, în toamna anului 2021, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, printr-un act semnat de Părintele Mitropolit Ioan și de preotul Ionel Popescu, vicar eparhial.


3 August a devenit ziua oraşului Timișoara prin Hotărârea de Consiliu Local  nr. 217 din 1999. Prin această hotărâre se marchează ca zi a oraşului momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti.

După înfrângerea trupelor austro-ungare, în toamna anului 1918, Banatul a fost ocupat de trupele Antantei. La 14 noiembrie 1918, în oraș au intrat militari sârbi, iar la începutul lunii decembrie au intrat francezii. În 1919, la Conferința de Pace de la Paris, a avut loc o dezbatere asupra apartenenței Banatului. Conferința a decis dezmembrarea teritorial-administrativă a Banatului istoric: două treimi din teritoriu revine României și o treime Regatului Sârbo-Croato-Sloven. Zona care a revenit României cuprindea și Timișoara. Astfel, la 28 iulie 1919 a început procesul de instaurare a administrației românești, finalizat în 3 august, prin intrarea în oraș a primelor unități ale armatei române.

Comments are closed.