Postarea aceasta este o lecție model a Părintelui Mitropolit Ioan pentru slujitorii Bisericii care au luat sau vor lua atitudine față de atacurile violente venite din partea unor atei, neomarxiști ori concetățeni neinformați pe deplin cu privire la rolul pe care l-a avut și îl are Biserica Ortodoxă Română în viața spirituală, culturală și social-filantropică a poporului român.
Părintele Mitropolit Ioan al Banatului ne învață, în acest admirabil interviu, că la acuzații nedrepte și la violență verbală, la înjurături, la jigniri și la trivialisme nu răspundem cu aceeași monedă, ci cu blândețe și cu iubire. „Iubirea nu lovește cu piatră, ci cu pâine”, spune înțeleptul și blândul mitropolit. Cine nu înțelege acest lucru, nu a învățat nimic din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.
Suprema lecție de iubire și de iertare ne-o oferă chiar Răstignitul de pe crucea Golgotei: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).
Un Părinte martir al Bisericii, Sfântul Ignatie al Antiohiei (secolul II), ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan, „Apostolul Iubirii”, arestat de autoritățile romane și trimis la Roma, pentru a fi judecat, condamnat și aruncat fiarelor sălbatice, ne oferă, la rândul său o sublimă pildă de iubire. Creștinilor care intenționau să intervină la autorități pentru a nu fi martirizat, sfântul Ignatie le-a spus: „Lăsați-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putință a câștiga pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și prin dinții fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos”. Acuzat doar pentru că era creștin și îl mărturisea pe Dumnezeu, fără absolut nicio vină, ci doar pentru că era creștin, sfântul Ignatie nu s-a apărat, nu a răspuns la ură cu ură, la nedreptate cu nedreptate, ci a răspuns cu iubire și iubirea l-a înveșnicit.
Ca slujitori ai Bisericii, avem misiunea de a învăța, de a sfătui, de a-i conduce și sfinți pe credincioși, dar și de a-i mustra pe cei care încalcă preceptele biblice și normele moralei creștine. Sfântul Apostol Pavel ne învață, însă, să nu ne certăm „pe cuvinte, ceea ce la nimic nu folosește…”, să ne arătăm înaintea lui Dumnezeu „lucrători cu fața curată, drept învățând cuvântul adevărului” și să ne ferim „de deșartele vorbe lumești”. „Un slujitor al Domnului – scrie el mai departe – nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, destoinic să dea învățătură, îngăduitor”. Iar despre dreptul preotului ori al episcopului de a mustra scrie: „Certând cu blândețe pe cei ce stau împotrivă, doar le va da Dumnezeu pocăință spre cunoașterea adevărului” (II Timotei 2, 14-16 și 24-25).
Toate acestea le-am învățat în seminarii și în Facultățile de Teologie.
Să luăm aminte!