Sâmbătă, 29 martie 2025, Timișoara a găzduit cea de-a XV-a ediție a Marșului pentru Viață, desfășurat sub motto-ul „Fiecare om contează”.
Manifestarea, organizată simultan în sute de localități din România, a reunit participanți din diverse medii sociale și confesionale.
Pe esplanada Catedralei Mitropolitane, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, au luat cuvântul părintele Ionel Popescu, vicar eparhial și preotul Adrian Covan, cadru didactic la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
În urma discursurilor, participanții au pornit în procesiune de la Catedrala Mitropolitană către Centrul Eparhial din Timișoara. Acolo, au fost întâmpinați de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a adresat un cuvânt de învățătură sutelor de participanți la această procesiune.
„Iubiți apostoli ai vieții, bine ați venit cu binecuvântata primăvară! Văd multe afișe pe care stă scris: „Fiecare viață este un dar”. Și este adevărat – fiecare dintre noi a fost cunoscut de Domnul înainte de zămislire. Însă nu trebuie să ne oprim doar la pântecele mamei, ci trebuie să coborâm în mintea mamei și a tatălui, căci acolo se zămislește binecuvântarea lui Dumnezeu sau, dimpotrivă, poate lua naștere răul din societatea noastră, în ceea ce privește nașterea oamenilor. Mă bucur când aud de medici care spun cu hotărâre: „Eu nu pun mâna pe sabie!” – Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți! Să facem un apel către cei care fac legi: să aleagă viața, să creeze legi pentru viață!
Rugăciune pentru planeta albastră – moșia lui Dumnezeu
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că avem datoria să ne rugăm lui Dumnezeu pentru planeta Sa, ca harul Lui să rămână peste noi, chiar dacă oamenii uită suferința.
„Noi avem datoria să înălțăm rugăciuni către Preasfânta Treime, Dumnezeu, pentru moșia Sa – planeta albastră. Doamne, mai pășește în grădina pe care ai rânduit-o aici, pe pământ, și din care, din când în când, îți iei sfinții pentru a împodobi Raiul! Nu părăsi acest eden pământesc, căci este al Tău, iar pe noi ne-ai rânduit să trăim în el. Astăzi, oamenii nu-și mai întorc capul spre suferință, ci spre desfătările lumii acesteia. Dar nu vă întoarceți capul de la rană, suferință și durere, căci nici Dumnezeu nu-și va întoarce fața de la noi. Și astfel, Domnul va picura un strop de har peste cetatea aceasta și peste țara noastră.”
La finalul popasului duhovnicesc de la Centrul Mitropolitan, procesiunea credincioșilor s-a îndreptat către sediul Consiliului Județean Timiș. Acolo, preotul Alexandru Adam, de la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara, a ținut un discurs emoționant despre valoarea vieții și darurile divine.
Această ediție a Marșului pentru Viață a reunit cultele religioase din oraș, organizații și comunități locale, lideri profesioniști, artiști, dar și numeroși susținători ai valorilor pro-viață și pro-familie.
Participanții au subliniat că marșul nu reprezintă doar o sărbătoare a vieții și familiei, ci și o expresie a credinței și o dovadă a angajamentului creștin față de comunitate. Prin apărarea principiilor pro-viață și pro-familie, participanții la acest eveniment își asumă o responsabilitate morală profundă, considerată un pilon fundamental al vieții creștine. Ei au evidențiat importanța păstrării valorilor tradiționale și a eticii creștine într-un context cultural aflat într-o continuă transformare.
Marșul pentru Viață a tras un semnal de alarmă asupra subiectului avortului și a provocat o reflecție colectivă asupra demnității fiecărei ființe, indiferent de stadiul sau condiția sa.
Organizatorii Mișcării Pro-Viață au făcut apel la o schimbare profundă în inimile și mințile oamenilor, în speranța unei transformări culturale durabile, bazate pe respectul pentru viață și solidaritate cu cei vulnerabili.















































































