În această perioadă grija Părintelui Mitropolit Ioan se îndreaptă spre secțiile de terapie intensivă din spitalele din Timișoara, respectiv Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș” și Spitalul Județean din Timișoara.
În acest sens Înaltpreasfinția Sa a achiziționat 2 km de material textil de unică folosință din care s-au confecționat peste 1000 cearșafuri și aproximativ 5000 de prosoape, atât de necesare în aceste zile în spitalele timișene.
Monahiile de la Centrul eparhial au confecționat lenjeriile de pat necesare, aducându-și în acest mod contribuția la ajutoararea personalului medical din spitale, care se confruntă cu o criză acută de materiale.
De asemenea, tot în aceste zile Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului împreună cu monahiile de la Centrul Eparhial au făcut o nouă donație Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Jebel, județul Timiș.
De această dată, Părintele Mitropolit a ajutat cantina spitalului cu peste 1000 kg produse alimentare, 1000 de borcane cu gem și 1400 de iaurturi, dar și alte alimente de bază. Toate acestea vin să completeze necesarul spitalului pentru asigurarea hranei celor aproximativ 500 de pacienți.
Totodată, pentru a amenaja o zonă de triaj pentru pacienții, posibil infectați cu Covid 19, au fost aduse și 6 paturi cu saltele necesare în acest scop.
Grija permanentă a Părintelui Mitropolit Ioan pentru cei suferinzi este cel mai bun exemplu de îndemn la credință, nădejde, solidaritate și iubire, mai ales în aceste zile, când ne confruntăm cu această gravă pandemie.
Activitatea socială a Arhiepiscopiei Timișoarei se desfășoară prin implicarea sectorului social-filantropic care, în funcție de multele cereri, încearcă să ofere ajutor și contribuie la susținerea eforturilor autorităților în lupta cu acest agent patogen SARS-CoV-2.