Mitropolitul Vasile Lazarescu are bust în satul natal

În cea dintâi duminică din perioada Triodului, 21 februarie 2021, Părintele Mitropolit Ioan s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Cornești (Jadani), Protopopiatul Timișoara I, pentru a binecuvânta bustul Mitropolitului Vasile Lazarescu (1894-1969) și a oficia slujba Parastasului, cu prilejul împlinirii a 52 de ani de la plecare sa la Domnul.

Bustul Mitropolitului Vasile Lazarescu, realizat de cunoscutul sculptor bănățean Aurel Gheorghe Ardeleanu, autor a peste 70 lucrări sculpturale amplasate în zona de S-V a României, a fost finanțat de Consiliul Local Orțișoara, cu sprijinul Arhiepiscopiei Timișoarei și a Parohiei Cornești.

La această importantă manifestare au participat credincioși din parohie, preoți din parohiile vecine, primarul și consilierii locali ai comunei Orțișoara, precum și urmașii familiei Mitropolitului Vasile Lazarescu.

La finalul rugăciunilor de binecuvântare  a bustului și a slujbei de Parastas, Părintele Mitropolit Ioan, vădit emoționat, a evocat în fața credincioșilor prezenți, personalitatea de excepție a Mitropolitului Vasile, născut și crescut în satul lor, care de mic, din copilărie a cântat în strana bisericii cu fratele, tatăl și bunicul său.

De asemenea, Înaltul ierarh a reliefat activitatea universitară, teologică, științifică, culturală, muzicală a Mitropolitului Lazarescu, ctitor al catedralei mitropolitane din Timișoara, unde trupul său a fost depus întru nădejdea învierii și a vieții de veci.

Înaltpreasfinția Sa a făcut referire și la suferința prin care a trecut acest vrednic ierarh al Bisericii noastre, care în anul 1961, a fost înlăturat în mod abuziv din scaunul mitropolitan, de către autoritățile comuniste atee ale vremii.

După încheierea acestei binecuvântate manifestări, din partea urmașilor familiei Lazarescu și a Primăriei Orțișoara au fost oferite tuturor credincioșilor prezenți pachete cu prinoase.   

Mitropolitul dr. Vasile Lazarescu s-a născut la 1 ianuarie 1894 în Jadani, astăzi Cornești, județul Timiș, localitate în care a făcut și școala elementară. A frecvenat apoi cursurile „Liceului de Stat” din Timişoara şi pe cele ale Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, obţinând doctoratul în teologie în anul 1919. În paralel, a urmat studii de pedagogie şi filosofie la Universităţile din Budapesta și Viena, absolvite în 1920.

La 21 octombrie 1933 a fost ales Episcop al Caransebeşului, fiind hirotonit în Catedrala caransebeșană la 31 decembrie 1933, înscăunarea având loc la 15 aprilie 1934.

Înfiinţându-se în anul 1939 Episcopia Timişoarei, la 12 iunie 1940 chiriarhul Vasile a fost ales Episcop al Timişoarei, înscăunarea având loc la 25 martie 1941, în actuala biserică a Parohiei Timişoara-Iosefin .

Pensionat forțat de autorităţile comuniste în 1961, Mitropolitul Vasile Lazarescu şi-a trăit ultimii ani de viaţă la Mănăstirea Cernica, unde a trecut la cele veșnice în 21 februarie 1969. Deşi şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântat în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, autorităţile de atunci nu şi-au dat acordul, fiind înhumat în cripta familială din localitatea natală, Corneşti. În anul 1993 conducerea Mitropoliei Banatului a decis să îndeplinească dorinţa primului Mitropolit al restauratei Mitropolii a Banatului, aducându-i sicriul cu osemintele la Catedrală, pentru a fi înmormântat în „prima nişă de sus, din dreapta, cum ieşi din cripta de sub altarul Catedralei”, după cum preciza în testamentul său însuşi Mitropolitul Vasile Lazarescu.

Comments are closed.