Cu binecuvântarea și din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în Duminica a 9-a după Rusalii, la parohia Gottlob, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele Marius Sfercoci, inspector eparhial, alături de protopopul locului, preotul Marius Podereu, conducătorul Oficiului protopopesc Sânnicolau Mare, preotul pensionar Aurel Văcărescu, fostul paroh al bisericii, respectiv actualul paroh, preotul Cosmin Chiroiu.
Ziua liturgică a fost încununată de sărbătorirea a 250 de ani de existență a localității Gottlob, care în traducere din limba germană înseamnă ”locul binecuvântat de Dumnezeu”.
Au fost de față autoritățile locale în frunte cu primarul localității, domnul ing. Gheorghe Nastor, domnul viceprimar, Cristian Cerba, cadre didactice de la școala din localitate, însoțite de doamna director prof. Mihaela Nastor, distinsul și apreciatul istoric, domnul prof. dr. Ioan Hațegan, din Timișoara, numeroși fii ai satului veniți la sărbătoarea comunei, respectiv credincioși de toate vârstele, care au sporit cu prezența și rugăciunea lor frumusețea zilei.
La momentul Sfintei Împărtășanii, credincioșii care s-au pregătit pe parcursul celor două săptămâni de post, pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului, au primit Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Marius Sfercoci, care a explicat evanghelia duminicii, actualizând și raportând viața creștinului la relația lui Petru pe marea învolburată cu Hristos Domnul, arătând totodată că înaintarea noastră spre Proniatorul și Dătătorul Vieții se desăvârșește atunci când temerile, îndoielile și grijile sunt lăsate în afara vieții duhovnicești.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul Aurel Văcărescu a rememorat cei 42 de ani de activitate și slujire neîncetată în mijlocul comunității parohiale, mulțumind credincioșilor pentru dragostea și suportul arătat de-a lungul pastorației.
De asemenea, domnul prof. dr. Ioan Hațegan a fost invitat în fața credincioșilor, vorbindu-le despre istoria localității în cei 250 de ani de existență.
După încheierea manifestărilor religioase, la cinematograful din localitate, recent renovat și unic prin continuitatea sa îndelungată în mediul rural din România, a avut loc un simpozion dedicat celor 250 de ani de la atestarea documentară a localității, în cadrul căruia a fost lansată cea de treia ediția adăugită și revizuită a monografiei comunei, intitulată ”Trecut și prezent în satul bănățean. Povestea Gottlobului. O altfel de monografie.”, având-o ca autor pe doamna Corina Cranciova, muzeograf în cadrul Muzeul Banatului și fiica a satului.






















































