A apărut numărul 3 (357), serie nouă, septembrie 2012 al revistei eparhiale Învierea, format din 32 de pagini în policromie. Din cuprins menţionăm: editorialul intitulat Pomenirea de peste an a ocrotitorului Banatului, articole, poezii şi recenzii. În acest număr apar şi suplimentele Femeia ortodoxă, respectiv Studenţimea ortodoxă. Actualitatea bisericească din eparhie încheie ca de obicei cuprinsul revistei.
Revista poate fi găsită la standul de obiecte bisericeşti de la catedrala mitropolitană, precum şi la pangarele bisericilor parohiale, la preţul de 2 lei.