Părintele Pavel Popa a plecat să slujească în ceruri

Cu adâncă părere de rău, vă aducem la cunoștință că în ziua Sâmbetei Mari, la 15 aprilie a. c., preotul pensionar Pavel Popa, fost paroh al Parohiei Căpăt, a plecat spre Împărăția lui Dumnezeu.

Părintele Pavel Popa s-a născut la 10 decembrie 1955 în localitatea Mânerău, Județul Arad, din părinții Pavel și Floare Popa. A absolvit școala primară în satul Mânerău între anii 1962-1966. Scoala gimnazială (clasele V-VIII), a absolvit-o la Bocsig în perioada 1966-1970. Între anii 1970-1975 urmează cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș, apoi între anii 1975-1980 urmează cursurile Institutului de Grad Universitar din Sibiu.

În anul 1980 se căsătorește cu Livia Vuc din Buzad, judetul Timiș, și în același an este hirotonit preot de către mitropolitul Nicolae Corneanu.

Prima parohie în care a slujit a fost Pietriș, Județul Arad, în anul 1980-1981. A doua parohie a fost Agrișul Mare, comuna Târnova, Județul Arad, în anul 1982. Din anul 1983 până în anul 2000 a slujit în parohia Buzad, judetul Timiș.

În anul 2000 este numit preot la Penitenciarul din Timișoara, unde slujește până în anul 2003, timp în care este ridicată biserica din incinta penitenciarului. Între anii 2003-2008 slujește din nou la Parohia Buzad.

Din anul 2008 până la 1 octombrie 2021, când a ieșit la pensie, părintele Pavel a slujit cu drag în Parohia Căpăt, Protopopiatul Lugoj.

Părintele Pavel Popa, de-a lungul slujirii sale preoțești a făcut dovada unei conduite preoțești și familiale pilduitoare. El s-a remarcat prin dragostea și simțul de jerfelnicie fața de credincioșii încredințați și față de toți cei care l-au cunoscut și prețuit pentru bunătatea și dărnicia sa.

În urma unei grele suferințe, preotul Pavel Popa a plecat la Domnul, fiind regretat de toți preoții și credincioșii pe care i-a păstorit cu dăruire și care-i vor păstra amintirea vieții sale cu drag.

Slujba înmormântării părintelui Pavel Popa va avea loc joi, 20 aprilie, ora 13.00, în biserica ortodoxă din localitatea Mânerău, Județul Arad.

Din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, a Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Paisie Lugojanul și a Permanenței Consiliului eparhial transmitem familiei îndoliate sincere condoleanțe și toată compasiunea pentru pierderea suferită.

Dumnezeu să așeze sufletul părintelui Pavel Popa în cetele preoților slujitori în ceruri!

Pomenirea sa din neam în neam!

Comments are closed.