Un grup de credincioși ai Parohiei Timișoara Dacia coordonați de preotul paroh Zaharia Pereș, însoțiți și de preoții Ioan Bude și Vasile Anișorac, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan Mitropolitul Banatului, au efectuat un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș, în perioada 19-21 aprilie a.c.. Astfel, prima oprire a avut loc la Salina Turda unde s-a coborât în subteran pentru a se admira bogăția țării noastre, dar și excepționalul obiectiv turistic din Transilvania.
Apoi, s-a făcut o altă oprire la Mănăstirea Rohia, una dintre cele mai însemnate mănăstiri din Țara Lăpușului, inima monahismului maramureșean, unde se păstrează cu sfințenie urmele atâtor ierarhi și monahi de seamă din Biserica Ortodoxă Română, care au fost bine așezați în lucrarea rânduită de Dumnezeu. Aici am găsit o comoară de carte românească în Biblioteca Justinian Arhiepiscopul, cu peste 50.000 de volume, unde o contribuție importantă a avut și autorul Jurnalului fericirii, Părintele Nicolae Steinhardt. De aici încărcați de emoție sfântă și bucurie nețărmuită de neam și de țară, am ajuns la Baia Mare locul de reședință al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
A doua zi, ce putea fi mai frumos decât să iei la pas cimitirul vesel din Săpânța și să poți zâmbi, când vezi că oameni simpli ca meșterii populari Stan Ioan Pătraș și ucenicul său Dumitru Pop Tincu ne-au lăsat să înțelegem că moartea nu e decât o glumă în fața veșniciei. De aici am poposit la Mănăstirea Săpânța Peri unde am admirat măiestria celor mai dibaci lucrători în lemn din Maramureș, care au dorit să facă cel mai înalt turn de lemn al unei biserici cu 78 m, parcă din dorința de a străpunge cerul, la fel de impresionant a fost aici și locul plin de flori din jurul mănăstirii, ca un brâu de lână viu colorat al straielor maramureșene.
Mai departe, am intrat în Raiul lui Dumnezeu, cum frumos zicea unul dintre preoți, adică Mănăstirea Bârsana, patrimoniu cultural mondial UNESCO. Aici am stat pe genunchi în fața icoanelor și am cântat Maicii Domnului cu mulțumire că a lăsat cerul să coboare pe pământ doar la o palmă, pentru că un albastru de neimaginat se așeza peste mănăstirea înconjurată de cele 12 edificii după numărul Sfinților Apostoli, care se evidențiau în multele nuanțe de verde oglindit pe crestele Carpaților.
De aici, parcă nu mai vroiam să plecăm, ne părea rău să lăsăm în urmă o asemenea frumusețe, dar am continuat drumul până la Ieud, la Pensiunea Casa Tradițiilor, unde am servit masa de prânz cu atâta tihnă, cu oameni calzi și primitori, peste așteptările noastre, iar mai apoi am ajuns la Maica Mihaela, stareța Schitului Ieud, cea care a fost zeci de ani în slujba vrednicului de pomenire Părintele Mitropolit Nicolae Corneanu. Aici am stat la o binecuvântată evocare a multor evenimente petrecute la Timișoara din vremea Înaltpreasfințitului Nicolae. În acest loc de suflet am menționat cu aleasă mulțumire adusă lui Dumnezeu, că la fel de bine ni s-a rânduit în părțile noastre un om vrednic și bun ierarh pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Mitropolit al Banatului să ducă mai departe lucrurile începute de Mitropolitul Nicolae.
De aici, după ne-am rugat cu multă evlavie în sfânta mănăstire, ne-am întors la Baia Mare, nu înainte de a mai face un popas la Mănăstirea Botiza unde maica ce ne-a întâmpinat ne-a spus cu atâta drag că și ea e din Timișoara, din cartierul Mehala.
A treia zi am plecat spre Mănăstirea Nicula din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului unde am stat la Sfânta Liturghie și ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aici multe lacrimi curg peste an și multe suflete se întăresc în credință, că adesea când noi ne rugăm și Maica Domnului plânge pentru noi.
Apoi spre seară mulțumiți de tot ce am văzut, pe glasul pricesnelor ce ne-au însoțit în autocar am ajuns la Timișoara cu multă mândrie în suflete că suntem români și ortodocși și că avem cea mai frumoasă țară din lume.
