Pe urmele românilor din Ungaria

         Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, sâmbătă 16 noiembrie, un grup format din 15 studenți teologi, sub coordonarea părinților profesori Alin Scridon și P Daniel Enea, a făcut o deplasare în scop didactic – istoric la Budapesta și Gyula.

Înainte de plecare, părinții profesori au oficiat rugăciunea de călătorie în paraclisul facultății. În jurul orei 10.00 (ora Ungariei), grupul a ajuns la Budapesta și a vizitat complexul de clădiri Emanuil Gojdu apoi Muzeul Național Maghiar.

Expozițiile permanente ale muzeului includ însemnele încoronării, istoria Ungariei de la Sfântul Ștefan până în noul mileniu și istoria Ungariei în secolul al XX-lea. Între aceste exponate, studenții au admirat lucrări ale românilor, spre exemplu frumoasele strane sculptate din lemn de la biserica din Cenad.

A urmat vizita la Egyestemi Templo (Biserica Maicii Domnului a Universității) și la bazilica „Sf. Ștefan”,  construcție ce a început în anul 1851. Aceasta este cea mai mare biserică din acest oraș și a treia cea mai mare din Ungaria, după catedralele din Esztergom și Eger. Bazilica poartă hramul Sfântului Ștefan, primul rege și patronul spiritual al Ungariei, brațul său drept aflându-se într-o raclă din bazilică. Stilul arhitectonic este neoclasicismul, iar planul bazilicii este în cruce greacă. Fațada este ancorată de două mari clopotnițe. Este de remarcat faptul că la construirea bazilicii s-a folosit marmură de Rușchița.

         La întoarcerea spre casă, grupul a poposit la Gyula, în Catedrala „Sf. Nicolae” a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Studenții au dat răspunsurile la strană la Vecernia cu litie oficiată de Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și preoții catedralei. După slujbă ne-am putut bucura de binecuvântarea și cuvântul duhovnicesc și cald al Preasfinției Sale la începutul postului Nașterii Domnului.

         Cu ajutorul lui Dumnezeu, am sosit cu bine aproape de miezul nopții la Timișoara, îmbogățiți academic și duhovnicește cu cele descoperite pe urmele românilor în Ungaria.

Comments are closed.