Un grup de pelerini de la Catedrala mitropolitană din Timișoara, însoțiți de părintele Răzvan Emanuel Fibișan, a călătorit timp de o săptămână, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, în Egipt, leagănul uneia dintre cele mai înfloritoare civilizații străvechi, tărâmul unui creștinism înfloritor și patria a mii de Sfinți Mucenici, Drepți și Cuvioși, care au împodobit spiritualitatea ortodoxă.
Pentru creștini, acest pământ nu este doar locul unei civilizații antice, care a cunoscut unele dintre cele mai timpurii dezvoltări ale scrisului, agriculturii, urbanizării, guvernării centrale și religiei organizate, ci și spațiul binecuvântat care a primit atât pașii Sfintei Familii, cât și Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, prin predica Sfântului Evanghelist Marcu, devenind, spre sfârșitul sec. al III-lea, leagănul monahismului universal.
În acest sens, pelerinii bănățeni au mers pe urmele Profetului Moise și ale poporului ales, prin pustiul Șur și Rafidim, spre Muntele Sinai, închinându-se în biserica ridicată pe locul unde Marele Profet a primit de la Dumnezeu Tablele Legii cu cele 10 porunci. Totodată, s-au bucurat de binecuvântarea locurilor prin care au trecut Maica Domnului cu Pruncul Iisus și Dreptul Iosif [Biserica Sfinților Serghie și Vah (Abu Serga), precum și Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (Deir-Al-Banat)], atunci când au fugit de mânia regelui Irod cel Mare.
Drumul pelerinajului a trecut prin Wadi-el-Natrun, zonă cunoscută ca fiind locul de naștere al monahismului creștin. În valea din Deșertul Nitriei, numită și „Valea Schiturilor” sau „Valea Schitioților”, s-au retras primii mari asceți ai creștinismului, cei care au dat naștere tradiției monahale consemnate în Patericul Egiptean. Zidurile groase, chiliile simple, sfintele moaște și bisericile împodobite cu icoane vechi de la cele mai importante mănăstiri care au supraviețuit până în timpurile moderne – Mănăstirea Sfântul Macarie cel Mare (Deir Amba Makar), Mănăstirea Sfântul Paisie cel Mare și Mănăstirea Paromeos (Deir Baramus) – au creat impresia că timpul a încetinit, lăsând loc veșniciei. Pelerinii au descoperit modul de viață al călugărilor, caracterizat prin muncă, tăcere, post și rugăciune.
În periplul lor, bănățenii s-au închinat la moaștele: Sf. Ioan Botezătorul, Sfântului Mare Mucenic Mina, Sfântului Antonie cel Mare, Sfântului Pavel Tebeul, Sfântului Macarie cel Mare, Sfântului Macarie Alexandrinul, Sfântului Ioan cel Mic, Sfântului Moise Arapul, Sfântului Paisie cel Mare, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sf. Mucenic Claudiu, Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, Sfinților Mucenici Cosma și Damian, Sfintei Mucenițe Damiana, Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, Sfintei Mari Mucenițe Varvara etc.
Un pelerinaj creștin în Egipt este, de fapt, o întâlnire cu copilăria Mântuitorului Iisus Hristos în pribegie și cu maturitatea duhovnicească a primilor monahi. Cu alte cuvinte, este o întoarcere la rădăcinile credinței trăite în simplitate, asceză și rugăciune neîncetată. După mai multe zile petrecute pe urmele Sfintei Familii și ale sfinților eremiți, pelerinii bănățeni au înțeles modul în care istorisirile patericale au primit o forță aparte în deșert. Cuvinte simple, precum: „Fugi, taci, liniștește-te, roagă-te”, nu mai sunt maxime abstracte, ci reguli de viață născute din experiență directă. Mulți mărturisesc că au înțeles mai profund rugăciunea, iertarea sau nevoia de esențializare a vieții.
