Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, luni 14 noiembrie a.c., la Paraclisul Mitropolitan Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a avut loc conferința cu tema Sfântul Cuvios Paisie și paisianismul, susținută de către Pr. Lect. Univ. Dr. Daniel Enea, membru al colectivului Teologie de la Timișoara.
Manifestarea se înscrie în seria de evenimente organizate de către Teologia timișoreană sub egida Acta liturgica, historia et divinum verbum.
Schimbările aduse de curentul iluminist la debutul secolului al XVIII –lea au fost cunoscute și de viețuitorii mănăstirilor din Tările Române. Un rol hotărâtor în păstrarea valorilor ortodoxiei în general și ale isihiei în mod special l-a avut Sfântul Cuvios Paisie Velicicovski, socotit un adevărat reformator al monahismului răsăritean, cu adânci rădăcini, dar și ramuri pline de rod. Paisie Velicicovski a dedicat rugăciunii lui Iisus scrierea „Capitole despre rugăciunea minţii”, publicată în acelaşi volum cu „Introducerile” Sf. Vasile de la Poiana Mărului, cel care l-a îndrumat pe calea isihiei. În această scriere face expunerea învăţăturii despre rugăciunea minţii în şase capitole. Aşa cum aprecia istoricul său Cetfericov, învăţătura lui Paisie este înflorită din cea a părintelui său, stareţul Vasile. El a introdus scânteia harică a rugăciunii lui Iisus în marile comunităţi chinoviale după modelul lui Vasile, care a realizat acest lucru în micile schituri pe care le-a coordonat. S-a distins de stareţul Vasile şi prin numărul mare de călugări acceptaţi în obşte, care trecea frecvent de 100 de suflete. Spre deosebire însă de părintele său duhovnicesc, Paisie pune un accent mare pe metoda psiho-somatică, pe care o descrie detaliat, socotind-o uşurătoare minţilor copilăreşti ale începătorilor, în consens cu Pseudo-Simeon, Nichifor din Singurătate şi Grigorie Sinaitul. Stareţul Paisie face referire la slava neasemănat de mare primită de Maica Domnului prin rugăciunea tăcută, isihastă, în Sfânta Sfintelor, despre care vorbește Sfântul Grigorie Palama.
Pe lângă activitatea culturală de traducere, de scrieri și apoi tipărituri, în mânăstiri funcţiona şi lucrarea de întrajutorare a “samarineanului milostiv” care privea slujirea semenilor şi îşi avea sorgintea în esenţa acestui curent de renaştere spirituală, izvorât din dorinţa de reînnoire a omului privit în întregul său, ca fiinţă spirituală şi materială, dar şi în tradiţia filantropică existentă în mănăstirile din Moldova. Paisianismul a înviorat întreaga viaţă mănăstirească în sec. al XVIII-lea, generând o şcoală de înduhovnicire.
Fără paisianism nu este de conceput înfiinţarea în a doua jumatate a secolului al XlX-lea a Academiei române, a cărei bibliotecă a fost constituită majoritar tocmai din manuscrisele datorate mănăstirilor, conţinând literatura şi gândirea patristică, în special literatura filocalică. Acest fapt, cum afirma părintele profesor doctor și academician Dumitru Stăniloae, trebuie să ne determine a privi în mod cu totul diferit decât s-a făcut până acum rădăcinile culturii şi ale spiritualităţii româneşti. Paisianismul este o formă înaltă de organizare a vieții mănăstirești, fiind cel mai înalt curent de înălțare a monahismului la noi. În ultimă instanţă, Sfântul Cuvios Paisie a elaborat un adevărat “model antropologic şi sociologic ortodox”, ca răspuns la modelele probate de umanismele apusene, ale cărui ecouri răzbat dincolo de veacul său şi dincolo de graniţele obştii sale. Mai ales în zilele noastre este imperios nevoie ca lumea să nu se lege de împărăţiile trecătoare, ci să-şi lege inima sa de Lumina netrecătoare a Taborului, ce deschide perspectiva spre Împărăţia lui Dumnezeu, lumină, pe care sfinţii isihaşti au trăit-o încă din lumea aceasta ca pe o pregustare a slavei cereşti.
Următoarea conferință va avea loc duminică, 20 noiembrie, începând cu ora 11.00, atunci când îl vom avea în mijlocul nostru pe părintele profesor Nicolae Chifăr, cadru didactic al Facultății de Teologie din Sibiu.
