Praznicul Înălțării Domnului și Ziua Eroilor, la Timișoara

Presarati pe-a lor morminte, ale laurilor foi/ Spre a fi mai dulce somnul, fericitilor eroi. / Ridicati pe piramida nemuririi, faima lor, / Scriți in cartile de aur, cantecul nemuritor.

De praznicul Înălțării Domnului, Sărbătoare Națională Bisericească, la Catedrala mitropolitană din Timișoara și în toate bisericile eparhiei, au fost înălțate rugăciuni pentru eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și locurile. Așa cum stă bine unei zile de mare sărbătoare, în mijlocul credincioșilor adunați în număr mare, s-au aflat cadre militare din garnizoana Timișoara,  reprezentanți ai autorităților locale, și numeroși credincioși.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan, împreună cu părintele vicar Ionel Popescu, părintele consilier Timotei Anișorac, preoții și diaconii catedralei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul lăcașului mitropolitan, dirijat de teologul Bogdan Mureșan.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor și militarilor prezenți, Chiriarhul a subliniat că, spre deosebire de Înviere, pe care oamenii nu au văzut-o, Înălțarea Domnului s-a petrecut în mod vizibil, în fața Sfinților Apostoli. Înaltpreasfinția Sa a făcut apoi o paralelă între înălțarea la cer și a doua Sa venire, care va fi întru Slavă.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a menționat că eroii comemorați la această sfântă sărbătoare au luptat pentru apărarea granițelor țării și pentru reîntregirea neamului. Totodată, la Timișoara eroii martiri din decembrie 1989 s-au jertfit pentru libertate, demnitate și pentru apărarea valorilor credinței noastre ortodoxe.

„După Primul Război Mondial, văzând patriarhul de atunci al României și ceilalți membri ai Sfântului Sinod ai Bisericii noastre, atâta durere, atâtea lacrimi, atâtea râuri de sânge care au curs peste plaiurile și munții noștri românești, ca semn de recunoștință pentru cei care s-au jerfit pentru reîntregirea țării, au zis că astăzi, la acest sfânt praznic al Bisericii noastre, să-i pomenim pe înaintașii dumneavoastră, cei care purtați uniforma militară, așa cum o purtați și Domniile voastre. I-am pomenit la Sfânta Liturghie și o să-i pomenim și pe platoul din fața catedralei.  Vă mulțumesc, dragi comandanți și ostași că ați venit astăzi la sfânta biserică, pentru a ne ruga împreună. Astăzi se bucură în cer ostașii români sfâșiați de gloanțe și obuze, se bucură și am toate credința că ei vă poartă în rugăciunile lor către Dumnezeu, acolo sus, în cer”, a precizat Înaltpreasfinția Sa.

În continuare, Chiriarhul Banatului, împreună cu soborul slujitor, a săvârșit Slujba Parastasului pe platoul din fața catedralei mitropolitane, în prezența unităților militare, a autorităților și a credincioșilor.

După slujba de pomenire pentru eroii căzuți la datorie, fie pe pământ strămoșesc, fie departe de țară, participanții s-au deplasat la Monumentul Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane. Acolo fost rostite alocuțiuni, au avut loc ceremonii militare și au fost depus coroane din partea Mitropoliei Banatului, a autorităților locale și județene, precum și a revoluționarilor timișoreni. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

La ora 12:00, clopotele catedralei mitropolitane și cele ale bisericilor parohiale și mănăstirești din Arhiepiscopia Timișoarei au fost trase în cinstea eroilor, martirilor și luptătorilor români pomeniți în această zi de praznic împărătesc.

Înălțarea Domnului este o sărbătoare națională cu semnificație profundă. Pomenirea eroilor neamului românesc în această zi a fost decisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1920. Decizia a fost reafirmată prin hotărârile sinodale din 1999 și 2001, care au proclamat această zi ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. Legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război a consfințit sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos la cer ca sărbătoare națională a poporului român.

Comments are closed.