Praznicul Sfântului Nicolae, la Lugoj

Ziua de 6 decembrie închinată Sfântului Nicolae este prăznuită,  în fiecare an, într-un mod  deosebit  la Lugoj de către comunitatea de preoţi și credincioși ai Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului”.

Cum bine se cunoaşte, în cadrul parohiei, funcţionează Centrul de Zi pentru Copii „Sf. Nicolae”, unde copiii supuşi riscului de abandon şcolar și cei care provin din familii cu anumite dificultăţi sau lipsuri materiale îşi găsesc în fiecare zi refugiul, iar în preajma Sfintelor Sărbători și în special în ziua praznicului „Sf. Nicolae” se bucură de cadourile și darurile oferite. Tot în această zi, Parohia împreună cu Asociaţia Centrul Ortodox și cu implicarea unor instituţii, ONG-uri și sponsori, pregătesc pachete cu alimente de bază și porţii de mâncare atât pentru copii cât și pentru familiile nevoiaşe din Lugoj și din împrejurimi.

Astfel şi anul acesta evenimentul caritabil s-a bucurat de un succes aparte, fiind pregătite peste 200 pachete cu alimente, 200 pachete cu dulciuri și cca 250 de porţii cu hrană caldă, iar o familie cu patru copii a primit o combină frigorifică. Totul a fost pregătit de către zecile de voluntari implicaţi, în frunte cu Asociaţia „Găteşti și Dăruieşti” reprezentată de domnul Paul bucătarul. În mare măsură, susţinerea materială a acestei acţiuni caritabile s-a datorat comunităţii de credincioşi ai parohiei, comunităţii de creştini din Jena – Germania (care în fiecare an organizează colecte cu scopul de a sprijini activitatea Centrului), precum și zecilor de sponsori care s-au aplecat spre nevoile aproapelui.

După Sfânta Liturghie din biserică, la sediul Centrului de Zi a fost oficiată o slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi rugăciuni de cerere înălţate Sfântului  Nicolae pentru darurile revărsate și pentru ocrotirea celor care se ostenesc în această instituţie. Slujba a fost oficiată de către Preaonoratul Părinte Ioan Cerbu în calitate de preot paroh, pr. Cristian Cerbu – coordonatorul centrului, Pr. Ion Last, pr. Emanuel Gafiţa și diac. Silviu Iordache. În cuvântul său, părintele Cristian a vorbit despre importanţa pe care o are praznicul Sf. Nicolae pentru credincioşii lugojeni întrucât, din cele mai vechi timpuri (sec. XV), el a fost considerat patronul spiritual al Lugojului, fiind și ocrotitorul celei mai vechi biserici  – mănăstire din Lugoj. Dacă sărbătoarea hramului mare, al bisericii (Adormirea Maicii Domnului), este o sărbătoare cu mult fast și bucurie pentru lugojeni, praznicul Sfântului Nicolae ar putea fi considerat hramul mic al parohiei, de data aceasta fiind rândul celor necăjiţi și lipsiţi să primească și să simtă bucurie prin tot ceea ce li se oferă,  a mai adăugat părintele Cristian. Totodată au fost adresate mulţumiri speciale Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” și Consiliului parohial, Poliției Municipiului Lugoj și Detaşamentului 6 de Jandarmi Lugoj care au distribuit pachetele la domiciliu, Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina” din Lugoj, Primăriei Municipiului Lugoj reprezentată de domnul Bogdan Bildariu în calitate de primar interimar, Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Lugoj reprezentată de doamna Viorica Paraschivu, Restaurantului DOMACRIS reprezentat de familia Grecu Călin și Mia și altor persoane sau familii implicate.

În aceeaşi zi, la ceasurile serii, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” a avut loc un alt eveniment închinat sărbătorii și anume, ediţia a III-a a Concertului de Colinde cu participarea exclusivă a corurilor parohiale ale bisericilor din oraş. Astfel au participat: Corul bisericii „Sf. Împăraţi Constantin și Elena” dirijat de doamna prof. Alina Bogoevici, Ceata de colindători de la parohia „Sf. Iosif cel Nou de la Partoş” coordonată de preacucernicul părinte Traian Birăescu, Corul bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” coordonat de domnul Petru Stan, Corul bisericii „Învierea Domnului” dirijat de doamna prof. Alina Bogoevici și Corul „Ion Vidu” al Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” dirjat de doamna prof. Alina Bogoevici.

La final, Preaonoratul părinte Ioan Cerbu, în calitate de gazdă a evenimentului, a mulţumit formaţiilor corale pentru dragostea pe care o au faţă de colindul sfânt și lauda adusă Domnului prin cântare, fiind totodată împărţite pachete cu dulciuri tuturor membrilor corurilor.

Preot Cristian Cerbu

Comments are closed.