Pregătirea elevilor din județul Timiș pentru participarea la etapele naționale  ale olimpiadelor de Religie

În această perioadă,  elevii din județul Timiș îndrumați de profesorii coordonatori se pregătesc cu deosebită bucurie pentru participarea la etapele naționale ale olimpiadelor de Religie.

În perioada 7-11 aprilie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, prin inspectorul școlar pentru disciplina Religie,  a organizat două întâlniri cu elevii, părinții, profesorii coordonatori și profesorii însoțitori în vederea participării la etapele naționale ale olimpiadelor de Religie. Întâlnirile s-au desfășurat în sistem on-line și au avut ca scop informarea, coordonarea și deplasarea loturilor olimpice spre etapele naționale.

Doamna inspector școlar pentru religie, prof. Daniela Liliana Buzatu a transmis binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan și cuvântul de felicitare al doamnei inspector școlar general, prof. Aura Codruța Danielescu elevilor pentru calificarea la etapele naționale, profesorilor de religie coordonatori pentru dăruirea și pregătirea elevilor, iar părinților și profesorilor însoțitori mulțumiri pentru sprijin, motivare și grijă.

Olimpiadele școlare la disciplina Religie sunt organizate de Ministerul Educației și Cercetării și sunt coordonate de domnul inspector general Cătălin Pîslaru, domnul consilier Romeo Moșoiu și doamna Mihaela Zăbavă – consilier în cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație și au ca obiectiv stimularea elevilor cu performanţe şcolare înalte și cu aptitudini deosebite într-un domeniu curricular.

La etapa județeană a olimpiadelor de Religie Ortodoxă, elevii au oferit răspunsuri valoroase și au obținut punctaje mari, calificându-se și pe locurile suplimentare la etapa națională.

Loturile olimpice sunt formate din 40 elevi și 5 profesori însoțitori,  în cadrul a cinci olimpiade naționale, astfel:

I. OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE – SEMINARII ȘI LICEE TEOLOGICE ORTODOXE – CLASELE IX-XII  7-11 mai 2025  Bucuresti

Prof. însoțitordiac. prof. pr. FIBIȘAN RĂZVAN EMANUEL

  1. CIURUȘNIUC ARSENIE NICOLAE – clasa a IX-a  de la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” Timișoara – Coord. diac. prof. dr. Fibișan Răzvan Emanuel;
  2. BUTAR RAUL – clasa a X-a de la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” Timișoara – Coord. diac. prof. dr. Fibișan Răzvan Emanuel;

II. OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE ORTODOXĂ, CLS. V-VIII 23-27 aprilie 2025 Ialomița, jud. Slobozia

Profesor însoțitor BOGOEVICI ALINA MARINELA

  1. GRĂJDEANU VICTOR – clasa a V-a la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” Timișoara – Pr. prof. coord. Pantea Sergiu;
  2. MUNTEANU TAISIA MARIA – clasa a VI-a la Colegiul Național Bănățean Timișoara – Prof. coord. Stănilă Nadia;
  3. GABOR MARIA – ELISABETA – clasa a VII-a de la Liceul  Teoretic “William Shakespeare“ Timișoara – Prof. coord. Văcariu Luminiţa Gabriela;
  4. BAJCSI CARLA DARIA – clasa a VIII-a la Liceul Teoretic ”David Voniga” Giroc – Pr. prof. coord. Miloș Cristian Gabriel;
  5. FUICU IOANA – clasa a V-a la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” Timișoara – Pr. prof. coord. Stancovici Lazar;
  6. TOMA BOGDAN LUCIAN – clasa a V-a la Școala Gimnazială 19 ”Avram Iancu” Timișoara – Prof. coord. Mureșan Aneta;
  7. STANAMIRESCU KEVIN – clasa  a V-a la Școala Gimnazială Belinț – Prof. coord. Balog Ovidiu – Andrei;
  8. JURCAN PATRICIA MARIA – clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr 16 Timișoara – Prof. coord. Druia Dalia;
  9. SITAR VALENTINA NICOLETA – clasa a VI-a la Liceul Teoretic Buziaș – Prof. coord. Bruznican Elena;
  10. TITIANU  ALINA – clasa a VI-a la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” Timisoara – Prof. coord. Leordean Alexandra;
  11. MANOLACHE MARIA – clasa a VII-a la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” Lugoj –

Prof. coord. Bogoevici Alina;

  1. POPOVICI ANASTASIA – clasa a VII-a la Școala Gimnazială Moravița – Prof. coord. Popovici Rahela Susana;
  2. PÂRVU D. ARIANA NICOLETA – clasa a VIII-a la Liceul Teoretic Buziaș – Prof. coord. Bruznican Elena;
  3. TRION ROXANA- IOANA-VALENTINA – clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Belinț

Prof. coord. Balog Ovidiu;

  1. ANIȘORAC  DIMITRIE  – clasa a VIII-a la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” Timișoara – Diac. prof. coord. Moisescu Cătălin Adrian;
  2. PETRESCU  SARRA – clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara

Timișoara – Prof. coord. Georgiu Ioan.

III. OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE ORTODOXĂ, CLS. IX-XII  23-27 aprilie 2025, Bacău, jud. Bacău

Profesor însoțitor VOIAN LAURA

  1. CATANĂ RĂZVAN-FLORIN – clasa a IX-a la Colegiul Național Bănățean Timișoara – Prof. coord. Bichiș Corina;
  2. LUNGOCI  ANDREI-CASIAN – clasa a X-a la Liceul Teoretic ,,Grigore Moisil’’ Timişoara – Prof. coord. Voian Laura;
  3. TODORESCU IULIANA-IRINA – clasa a XI-a la Colegiul Național ”C. D. Loga” Timișoara – Pr. prof. coord. Mura Ionuț;
  4. TĂNASE ALIDEA ANASTASIA – clasa a XII-a la Colegiul Național Bănățean Timișoara – Prof. coord. Cristian Săhleanu;
  5. RUJAN ALEXANDRU – clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Ana Aslan” Timișoara –  Prof. coord. Gomboş-Bloju Lavinia;
  6. MOLDOVAN CODRUŢA – ANA MARIA – clasa a IX-a la Liceul Teoretic,,Grigore Moisil’’ Timişoara – Prof. coord. Voian Laura;
  7. TÂRZIU COSMINA-DARIANA – clasa a X-a la Colegiul Național Pedagogic „C. Sylva” Timisoara – Prof. coord. Pășălău Adriana;
  8. UDREA TAUTZENBERGER MARIA – clasa a X-a la Colegiul Național Bănățean Timișoara – Pr. prof. coord. Munteanu Claudiu;
  9. SPOREA TANIA – clasa a XI-a la Colegiul Național ”C. D. Loga” Timișoara – Prof. coord. Florei Alina;
  10. BERCI MARIA GEORGIANA – clasa a XI-a la Colegiul Național Bănățean Timișoara

Pr. prof. coord. Munteanu Claudiu;

11. STAN ALEXANDRU SEBASTIAN IOAN – clasa a XII-a LA Liceul Teoretic Buziaș, jud. Timiș – Pr. prof. coord. Timariu Constantin;

IV. OLIMPIADA NAȚIONALĂ INTERDISCIPLINARĂ LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – RELIGIE CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ, CLS. V-VIII 21-27 mai 2025 Suceava, jud. Suceava

Profesor însoțitor MUREȘAN ANETA

  1. ȚAPUCHIEVICI MARIA – clasa a V-a la Școala Gimnazială Nr. 19 “Avram Iancu” Timișoara – Prof. coord. limba română Simianschi Florina și Prof. coord. religie Mureșan Aneta;
  2. BOTA ALESSIA MARIA  – clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr.27 Timișoara – Prof. coord. limba română Vardarie Fotescu Mihaela și  Prof. coord. religie Fibișan Crina;
  3. IOVAN IOANA – clasa a VII-a la Colegiul Național Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara – Prof. coord. limba română Ureche Diana și Prof. coord. religie Tomescu Delia;
  4. GRECU DENISA – MARIA – clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Nr.27 Timișoara – Prof. coord. limba română Petrovici Diana și Prof. coord. religie Fibișan Crina;
  5. NEGREA ANA MARIA – clasa a  VI-a  la Școala Gimnazială Nr.27 Timișoara  – Prof Vardarie Mihaela și Prof. coord. religie Fibișan Crina;
  6. MUNTEANU TAISIA MARIA – clasa a  VI-a  la Colegiul Național Bănățean Timișoara –

Prof. coord. limba română Prof. Nagy Mariana  și Prof. coord. religie Stănilă Nadia;

  • IACOB ANAIS MARIA – clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr 16 “Take Ionescu” Timișoara – Prof. coord. limba română Șandru Valentina  și Prof. coord. religie Cuteanu Nicoleta;
  • ANDREI IULIA – clasa  a VI-a  la Colegiul Național “Constantin Diaconovici Loga” Timișoara  – Prof. coord. limba română Spineanu Claudia-Ileana  și Pr. prof. coord. religie Mura Ionuț.

V. OLIMPIADA NAȚIONALĂ INTERDISCIPLINARĂ LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – RELIGIE CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ, CLS. IX-XII 14-18 mai 2025 Deva, jud. Hunedoara

Profesor însoțitorPĂȘĂLĂU ADRIANA

  1. MOLDOVAN CODRUŢA ANA-MARIA – clasa a IX-a la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” Timișoara – Prof. coord. limba română Porojan Liliana și Prof. coord. religie Voian Laura;
  2. PĂȘĂLĂU LUCA – clasa a X-a la Colegiul Național Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara –

Prof. coord. limba română Pleș Lucica/Stoichescu Daniela și  Prof. coord. religie Pășălău Adriana;

  • CRĂCIUNESCU LUCAS – clasa  a XI-a la Liceul Teologic Ortodox “Sfântul Antim Ivireanul” Timișoara – Prof. coord. limba română Alexa Ana-Maria și Diac. prof. coord.  religie Adam Alexandru Dan.

La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Timiș sunt organizate și coordonate de inspectorul școlar pentru disciplina religie, Prof. Daniela Liliana Buzatu un număr de 13 olimpiade școlare pentru disciplina Religie.

Comments are closed.